Glorie şi morală

Ediţia din acest an a Galei Premiilor de Excelenţă a fost pentru mine una şocantă. Având pentru prima oară acces în culisele organizatorice ale Galei, în calitate de preşedinte al comisiei la categoria Mass-Media, am fost uimit să constat cu câtă uşurinţă este tratat regulamentul de desfăşurare şi cu câtă lejeritate sunt privite criteriile de selecţie.

Pe deasupra, însuşi regulamentul de desfăşurare a fost din start imposibil de aplicat: modificările la regulamentul din 2005, votate de Consiliul Local, se refereau de fapt la cel din 2004, unele din prevederi fiind imposibil de aplicat!

Un asemenea amănunt insignifiant nu a împiedicat însă comisiile să-şi facă treaba. Ele au purces la selectarea valorilor orădene ale anului 2006, aplicând regulamentul după metoda „cum te taie capul”. Nici Serviciul Comunicare al Primăriei nu s-a lăsat mai prejos: însărcinat să informeze comisiile asupra unor măsuri organizatorice, a transmis mesaje contradictorii, haotice, în ton cu zăpăceala administrativă care domneşte în ultimul timp în instituţia păstorită de domnul Petru Filip.

Dar acestea sunt încă amănunte fără importanţă. Cel mai şocant aspect, pentru mine, a fost modul în care unii nominalizaţi ai Galei au înţeles să-şi facă drum spre statutul glorios al excelenţei, năimind susţinători fictivi care să trimită taloane la Primărie, transformând astfel votul publicului într-o făcătură jalnică.

Pentru unii, excelenţa a valorat exact 3000 de lei noi, suma oferită de Consiliul Local pentru câştigătorul fiecărei categorii. Cei despre care vorbesc n-au avut nevoie nici de competenţă, nici de talent, nici de profesionalism pentru a obţine recunoaşterea „valorii” lor. Ei pur şi simplu şi-au tras la xerox propria nulitate. Au multiplicat în sute şi sute de exemplare voturi imaginare, crezând că pot obţine fraudulos o glorie ce nu le-a fost niciodată hărăzită.
Până la urmă, au obţinut totuşi ceva: recunoaşterea publică a lipsei lor de moralitate.

Alexandru Seres



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !