Gogoneaţă – profesionistă

9Comentarii
Gogoneaţă – profesionistă
ORADEA – Reprezentanţii PSD l-au „uns” pe noul şef de la CAS Bihor, invitat fiind şi fostul director al instituţiei. Reprezentanţii Partidului Social Democrat şi-au învestit omul în funcţia de manager al Casei de Asigurări de Sănătate.

Spre deosebire de alte instituţii
sanitare
unde la ungerea noilor şefi nu au
fost poftiţi şi foştii directori, la
CAS reprezentanţii PSD au invitat-o
pe ec. Simona Ardelean, ex-preşedintele CAS Bihor.


Deputatul Sonia Drăghici a propus ca politizarea
văzută ca excesivă în sistemul sanitar
ar putea fi privită şi ca un fapt pozitiv, PSD-ul
sprijinind la nivel central sistemul de asigurări de
sănătate pentru finanţare. „Emilia
Gogoneaţă este o profesionistă în
domeniul economiei şi finanţelor”, a
declarat Drăghici, care a explicat că pe lista de
propuneri pentru şef la CAS figurau
şi alte persoane, însă cu mai
puţină experienţă.


Emilia Gogoneaţă a promis că va continua
lucrurile bune începute de predecesorul ei şi
că primele trei priorităţi ale sale sunt
atragerea de fonduri, asigurări pentru persoane fizice
şi agenţi economici şi colaborare cât
mai bună cu furnizorii de servicii medicale.


Zilele următoare, Gogoneaţă se va
întâlni cu reprezentantul Ministerului
Sănătăţii în teritoriu pentru a
concepe un plan comun în asigurarea serviciilor
medicale către populaţie şi pentru a stopa
migraţia pacienţilor în statele UE pentru
tratament.


Otilia Sandor

Taguri: , ,


9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor