Liceenii din Gojdu au dat vineri la prânz o lecţie de solidaritate tuturor adulţilor din România. Foştii colegi de clasă din gimnaziu ai lui Vlad Sebastian Bodiu s-au mobilizat când au aflat că acesta are nevoie de o sumă de bani pentru a fi operat în Italia de tumora osoasă de care suferă.
Sala plină
Supravegheaţi de prof. Raluca Balmoş, gojdiştii au realizat peste 1000 de bilete inscripţionate „Împreună pentru viaţă”, ştampilate cu datele Colegiului Naţional Emanuil Gojdu şi le-au vândut prin şcoli, pentru spectacolul caritabil organizat şi susţinut tot de ei şi prietenii lor vineri, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
La ora 13:00, sala acestei instituţii s-a umplut ochi de copii de diferite vârste (începând din clasa I şi până într-a XII-a), din mai multe şcoli orădene. De remarcat atitudinea extrem de decentă a copiilor prezenţi pe scaunele de la sala de Cultură, fără ţipete, fără înjurături, fără agitaţie nejustificată aşa cum e întâlnită la unii tineri din ziua de azi.
Programul artistic pus la cale de gojdişti au cuprins momente muzicale susţinute de colegi de-ai lor sau prieteni din alte şcoli. Fiecare moment, indiferent de tipul lui, a fost savurat de spectatori, care au vrut să arate că îl sprijină pe Vlad nu doar prin participare ci şi prin puterea cu care au oferit aplauze celor de pe scenă.
De reţinut că gojdiştii au împărţit bilete doar copiilor şi nu au apelat la niciun adult sau reprezentant al vreunei autorităţi.
Totuşi, un adult marcant din viaţa socială şi-a făcut apariţia chiar la începutul spectacolului, impresionat de acţiunea copiilor. Fostul ministru al Sănătăţii, Cseke Attila, a intrat în Casa de Cultură, şi-a cumpărat bilet şi s-a aşezat discret în sală, alături de copii. Întrebat despre motivul prezenţei sale, Cseke a declarat că a aflat de această acţiune solidară de excepţie de pe un site şi nu s-a putut răbda să nu vină: „E un act de solidaritate pe care tot mai rar îl vezi în România. Şi aţi reuşit să organizaţi un lucru minunat, de aceea cred că noi adulţii putem lua exemplu de la voi. Vreau să vă mulţumesc pentru ceea ce aţi reuşit să faceţi pentru colegul vostru şi vreau să vă transmit că nu există lucru mai important în viaţă decât să fim alături la nevoie de cei care au nevoie de noi”, a declarat Cseke când a fost depistat în sală şi chemat pe scenă de gojdişti.
E dumnezeiesc
Spectacolul l-a avut la final pe scenă pe compozitorul basarabean Nicolae Caragea, aflat la Oradea pentru filmări. El a fost invitat la spectacol de Diana Păcurar şi a rămas marcat de reuşita liceenilor. „Ce fac aceşti copii este ceva dumnezeiesc pentru că deşi nu sunt adulţi cunosc compasiunea. Am venit să îi felicit de pe scenă şi să le spun că este incredibil ceea ce au reuşit ei să facă. Nu am mai văzut aşa ceva de aceea mă şi mir de realizarea lor. Aceşti copii sunt puri, sunt bine crescuţi şi fac un lucru minunat: ajută un alt copil, ca ei”.
Pentru Vlad
Amintim că gojdiştii au decis să dedice ziua de vineri, 16 martie, lui Vlad Sebastian Bodiu, fost coleg de gimnaziu. Ei au organizat două evenimente speciale, la amiază la Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea, iar seara la Heat Club Oradea. Vlad a fost descoperit în toamnă cu tumoră osoasă şi a fost supus unor tratamente medicale specifice. Ca să trăiască, Vlad are însă nevoie de operaţie, programată între 10 – 15 aprilie la o clinică de la Bologna (Italia). Însă părinţii lui sunt epuizaţi şi financiar, motiv pentru care au deschis conturi pentru Vlad, în speranţa că băiatul lor va ajunge la operaţie şi se va face bine, iar în 14 mai anul acesta el va putea să îşi trăiască majoratul cu convingere şi mai mare că va fi vindecat. Cei care doresc să îl ajute pe Sebastian Vlad Bodiu să trăiască pot face donaţii în conturile deschise la Raiffeisen Bank, pe numele mamei lui, Bodiu Dorina Livia: RO45RZBR0000060012148736 – pentru donaţiile în lei şi RO93RZBR0000060012148745 – pentru donaţiile în euro.
Otilia Sandor
Citiți principiile noastre de moderare aici!