Golf cu Tiger Woods de România la Ineu

11Comentarii
Golf cu Tiger Woods de România la Ineu
De 1 Mai, investitorii în complexul de la Ineu decretează „Ziua porţilor deschise”.

Vor să schimbe mentalitatea oamenilor despre cai, să aducă golful în şcoli şi să ofere alternative turiştilor care vin în Bihor. Investiţia în centrul de agrement de la Ineu de Criş este de ordinul milioanelor de euro. Deşi a mai existat un proiect asemănător, la Girişu de Criş, cel de la Ineu chiar s-a materializat. Complexul de la Ineu are prevăzut teren de golf cu şase găuri, trei terenuri driving range- destinate începătorilor şi antrenamentului, teren de tenis, un club pentru arcaşi, bazine de înnot, locuri de pescuit, şi schi nautic, în premieră în România. Şi tot în premieră, amatorii „sportului regilor” vor putea să joace golf şi pe apă. Acest driving range va avea 30 de posturi. Investitorii au prevăzut şi un teren cu 10 posturi pentru profesionişti şi un altul cu 15 posturi. Probabil că în două luni va fi inaugurat şi restaurantul, iar în viitor proiectul va cuprinde şi un hotel cu 24 de camere. Complexul de la Ineu se întinde, deocamdată, pe 30 de hectare, din care şapte hectare sunt luciu de apă. 100 de membri, într-o primă etapă, ar urma să fie legitimaţi la Ineu.

Profesorul VIP-urilor

Profesionalism. Aceasta e ideea de la care a pornit investiţia de la Ineu. Şi pentru a fi sigur de reuşită, investitorii în Complexul de la Ineu, Lucian Croitoru şi Kiss Lajos,  au ales să devină parteneri cu cel mai bun român la golf, actualul preşedinte al Asociaţiei Naţionale de Golf, Gabriel Toader. Acesta a predat în patria neoficială a golfului, în SUA, Florida. Dar a avut şi elevi din Olanda, Austria. Astăzi, când Gabriel Toader a decis să-şi stabilească viitorul cartier general la Ineu, elevii din străinătate vin şi îl caută aici. În România sunt aproximativ 300-400 jucători de golf. „Jumătate au trecut prin mâna mea”, spune instructorul de golf. Cei mai cunoscuţi jucători români pe care i-a antrenat actualul instructor de la Ineu sunt omul de afaceri Viorel Cataramă, tenismenii Dinu Pescariu şi Florin Segărceanu, precum şi actorul Lucian Viziru. „Cel mai talentat dintre toţi este Dinu Pescariu”, spune Gabriel Toader.

Golf în şcoli

Pentru a practica golful trebuie să ai multă răbdare. Contrar părerii celor care cred, după ce au văzut filmele hollywood-iene, că golful poate fi practicat doar de cei care dispun de conturi substanţiale, Gabriel Toader ţine să spună că golful nu e mai scump decât schiul. În schimb la golf trebuie să respecţi o anumită etichetă, să-ţi respecţi în primul rând partenerul. Iar Gabriel Toader e dispus să te înveţe. Orice lecţie începe cu prezentarea echipamentului, cum se face swing-ul, încărcarea. Şi apoi lovitura. „Cu elevii mei fac şi psihologie. Îi învăţ să nu folosească forţa”, spune instructorul de golf. Dar golful te pregăteşti şi pentru a şti cum să acţionezi în viaţă. „În golf e ca în viaţă, trebuie să-ţi faci strategii”, spune Gabriel Toader. Proiectul de la Ineu de Criş a fost gândit pe termen lung şi cu beneficii pentru generaţia de puşti aflaţi pe băncile şcolii. Gabriel Toader vrea să ducă neţ-uri în şcoli şi să-i înveţe pe copii abc-ul golfului. Antrenamentele propriu-zise ar urma să aibă loc în Complexul de la Ineu. Instructorul este convins că micii jucători vor stârni şi apetitul părinţilor pentru golf. Printre orădenii care practică golful se numără reputatul ginecolog Petru Chitulea. Acesta a aflat cu vădită plăcere şi interes despre existenţa terenului de la Ineu. „Este super. Eu jucam golf în Ungaria şi în America”, a spus Petru Chitulea.

Ocrotiţi de Coroană

Fără doar şi poate una dintre atracţiile complexului de la Ineu sunt caii. Şi nu orice fel de cai, ci unii aşa cum sunt doar vreo 30 în România. Din care nouă sunt la Ineu. „Sunt cai din rasa friziană, care sunt total sub ocrotirea Coroanei olandeze”, spune Kiss Lajos. Fiecare exemplar din această rasă valorează aproximativ 10.000 de euro. Iar armăsarul pentru montă depăşeşte 100.000 de euro. Una dintre fotografiile care te întâmpină în grajdul utilat ultimul răcnet e cea a unui astfel de exemplar. Hujo, e cal de montă, unul dintre cei doar 10-15 care există în lume, şi este tatăl cailor din complexul de la Ineu. Zeus e un alt armăsar impunător, dar el nu e pentru montă. Are aproximativ 600 de kilograme. „Pentru a fi armăsar de montă se fac analize serioase, inclusiv de ADN. Şi trebuie să fi acreditat de Coroana olandeză”, spune Kiss Lajos. Pentru împerechere, caii sunt duşi în Olanda. Daysi e unul dintre copiii lui Hugo şi a fost concepută în Olanda. Există şi varianta ca sperma să fie adusă din Olanda prin curier după care se procedează la inseminare. Caii de la Ineu  poartă nume nobile: Ana Karenina, Maria Tereza.

Investitorul mărturiseşte că de când a descoperit caii, nu-l mai interesează maşinile . „Comunismul a alterat mult imaginea omului despre cal. Calul e privit, la noi, ca o unealtă. Când am venit cu caii din Olanda, în Germania, de exemplu, oamenii ne rugau să-i lăsăm să se uite la ei, să-i vadă mai bine”, mărturiseşte Kiss Lajos. În complexul de la Ineu de Criş, cei care doresc să facă echitaţie sunt trataţi regeşte. Omul face cunoştinţă cu calul, cunoaşte psihologia lui, intră în contact cu el. Echipa de redactori de la www.bihon.ro şi Jurnal bihorean a luat lecţii de echitaţie chiar cu Kiss Lajos. Mary a fost partenera noastră în acest demers. Mary a ajuns la maturitate, are 10 ani şi a făcut dresaj timp de doi ani. Primeşte comenzi doar în engleză sau olandeză. E un cal impresionant ca alură, cu un psihic echilibrat, aşa ca toţi cei din rasa friziană. La Ineu a luat fiinţă recent Asociaţia frizienilor. „Scopul nostru este să dăm valoare calului. Aceşti cai trebuie văzuţi periodic de un juriu şi ei primesc, sau nu primesc cu acest prilej calificative”, spune Kiss Lajos. „În ideea de a promova calul, care e un animal nobil, şi golful, care e sportul regilor, am decis ca de 1 Mai să deschidem porţile complexului pentru toţi cei care vor să vină să vadă despre ce este vorba”, spune Lucian Coroiu.

Veronica Bursasiu



11Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor