Golf pentru mâini curate

De Crina Dobocan
Golf pentru mâini curate
Ediţia a III-a a Rotary Golf Charity Cup a fost dedicată proiectului ,,Mâini curate, copii sănătoşi”.

Kings Land Country Club Ineu a găzduit, sâmbătă, a III-a ediţie a Concursului de Golf Caritabil organizat de Rotary Club Oradea 1113.

La competiţie au participat 28 de jucători de golf din Bihor, Cluj, Timişoara, Deva, Ungaria etc. Gazda şi coordonatorul competiţiei a fost omul de afaceri şi jucătorul de golf Călin Păcurar.

,, Golful este minunat pentru că cel care începe astăzi să joace poate să îl depăşească pe cel care este experimentat. Suntem la a 3-a ediţie, am avut 28 de jucători înscrişi pe diverse categorii, iar premiile s-au acordat pe categorii. Premiile au fost puse la dispoziţie de partenerii şi sponsorii noştri şi au constat în echipamente de golf. A fost o zi agreabilă în natură, unde şi vizitatorii, şi jucătorii s-au simţit minunat. 50% din fondurile adunate la concurs vor fi donate Clubului Rotary 1113 pentru proiectul <<Mâini curate, copii sănătoşi>>”, a spus Călin Păcurar.

Practic, prin acest proiect, iniţiatorii lui doresc să educe copiii din grădiniţe şi clasele primare să se spele correct pe mâini. Până acum, 600 de copii din Oradea şi din judeţ au fost instruiţi să se spele corect pe mânuţe.

Ţinta este de a avea până la 2.000 de copii la care coordonatorii proiectului să ajungă cu atelierele de educaţie sanitară.

,,Este un proiect pe care îl derulăm de un an în judeţul Bihor, un proiect de educaţie sanitară în cadrul căruia copiii sunt învăţaţi să se spele corect pe mâini. La finalul atelierelor de educaţie sanitară, ei primesc un săpun. Mergem în special la copiii din grădiniţe şi clasele primare pentru că ne dorim să începem educaţia devreme”, a spus Lavinia Delcea, preşedintele Rotary Club Oradea 1113.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !