Gospodării inundate de petrol

Reactualizat la:
Gospodării inundate de petrol
O conductă subterană de petrol s-a spart, miercuri dimineaţă, în comuna Băbana, judeţul Argeş, o cantitate mare de ţiţei scurgându-se în pârul Cotmeniţa şi inundând trei gospodării, a declarat primarul localităţii, Vasile Ivan.

Pomparea ţiţeiului a fost oprită pe conducta care s-a fisurat , iar la ora transmiterii acestei ştiri nu mai exista pericolul inundării terenurilor şi gospodăriilor din zonă.

Potrivit primarului comunei Băbana, petrolul s-a scurs în cantitate foarte mare şi au fost inundate trei gospodării şi terenuri agricole.

Conform reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, pomparea ţiţeiului a fost oprită pe conducta respectivă.

“Am intervenit pe Dealul Băbanei cu maşini şi oameni, nu există pericol de deflagraţie şi nici de înaintare a petei de petrol, nici spre case, dar nici mai departe în alte ape. Pomparea petrolului a fost oprită acum, dar toată cantitatea de combustibil aflată pe conductă în momentul în care s-a fisurat s-a scurs. S-au făcut baraje din paie, ţiţeiul a ajuns totuşi în pârâul Cotmeniţa, dar nu va mai putea ajunge în râul Vitrej, aflat în apropiere. La faţa locului se află şi reprezentanţii Gărzii de Mediu Argeş şi urmează să vedem cauzele, dar probabil s-a fisurat din cauza vechimii şi corodării”, a declarat colonelul Nicolae Grosu, şeful ISU Argeş.

Conducta, de 10 – 12 ţoli, aparţine Petrom, este îngropată la un metru şi jumătate sub pământ şi face legătura între Meroşani – Poiana Lacului şi staţia Conpet din zonă, a precizat şeful ISU Argeş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase