Gospodarirea apelor pe intelesul liceenilor

De Simona Albinaru
Gospodarirea apelor pe intelesul liceenilor
La sfârşitul săptămânii pe malul drep al râului Crisul Repede, aval de Priza de Apă Oradea, a avut loc concursul „ I Love Crisuri”.

În competiţie au fost înscrise trei colegii orădene şi anume: Colegiul Tehnic „Traian Vuia”, Colegiul Tehnic ”Mihai Viteazul” şi Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”. Coordonaţi de experţi din cadrul ABA Crişuri, elevii au realizat supraînalţare de dig, au determinat PH-ul apei şi au prezentat propria idee de proiect educaţional.

Competiţie

„Apărarea împotriva inundaţiilor, monitorizarea calităţii apelor şi informarea populaţiei sunt doar o parte din activităţile instituţiei noastre. Azi, elevii au avut ocazia să simuleze toate acestea şi să afle, direct de la experţi, ce anume înseamnă gospodărirea apelor. Pentru eforturile depuse fiecare echipă a fost rasplătită atât cu trofeu, diplomă, şepci şi tricouri cât şi cu vizite de studiu la Dispecerat şi Laborator.” a declarat Dorel Dume, director tehnic ABA Crişuri.

Fiecare probă a avut câte un câştigător. Având la dispoziţie trei baraje mobile, 6 saci, nisip şi o lopată, echipa C.T. „Traian Vuia”, nu doar că s-a dovedit a fi cea mai rapidă dar, a avut şi cea mai bună supraînălţare de dig. Echipa C.N. „Iosif Vulcan” a utilizat corect scara de culori, fiola şi indicatorul chimic obţinând astfel rezultatul corect: apa râului are un PH cuprins între valorile 7-8, fapt care indică o calitate bună a apei. Juriul a fost impresionat de proiectul educaţional prezentat de echipa C.T „Mihai Viteazul”. Sub sloganul „APA, hrana Planetei”, elevii au prezentat întrun mod original obiectivele, activităţile şi rezultatele proiectului propus.

Acţiunea a făcut parte din proiectul educaţional „I Love Crisuri” şi a avut ca scop familiarizarea tinerilor cu specificul gospodăririi apelor.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !