Gradaţii de merit

Gradaţii de merit
ORADEA - Aproape 400 de cadre didactice şi didactice auxiliare, din Bihor, vor beneficia de gradaţii de merit în următorii patru ani. Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a definitivat selecţia dosarelor depuse pentru obţinerea sporului de 25% aplicat salariului de bază, iar în cazul funcţiilor de conducere aplicat salariului de bază al funcţiei, iar beneficiarii vor primi acest spor timp de patru ani.

„După soluţionarea contestaţiilor, în Bihor, a fost aprobată punerea în plată a unui număr de 397 de gradaţii de merit pentru personalul didactic şi didactic auxiliar”, afirmă Daniel Negrean. Printre cei care vor beneficia de gradaţii se numără şi 35 de cadre didactice auxiliare, secretare, contabili, administratori, laboraţi şi bibliotecare.

Lista aprobată de Consiliul de Administtraţie al IŞJ Bihor este finală singura acţiune de contestare, pentru cei nemulţumiţi de rezultate, fiind cea în instanţă. Gradaţiile de merit vor intra în plată după ce ministrul educaţiei va aproba toate listele înaintate de inspectoratele şcolare, adică până la finele lunii aprilie.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase