Grădinița PP14 e istorie, dar fațada va fi refăcută. Clădire nouă pentru CNB, de 3,5 milioane de lei

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
Grădinița PP14 e istorie, dar fațada va fi refăcută. Clădire nouă pentru CNB, de 3,5 milioane de lei
© foto: tion.ro
Grădinița de lângă Colegiul Național Bănățean a fost pusă în sfârșit la pământ, iar în locul ei va apărea o clădire nouă, care va adăposti o sală de sport multifuncțională, dar și noi săli de clasă. Nu se știe când se va întâmpla acest lucru însă, pentru că abia se lucrează la documentație. Potrivit reprezentanților primăriei, fațada originală a clădirii va fi reconstruită.

Primăria Timișoara a reușit să demoleze după ani întregi de discuții Grădinița PP14 de lângă Colegiul Național Bănățean. Lucrările de demolare au început în primele zile din luna iunie și au fost finalizate recent.

„Clădirea reprezenta un real pericol public pentru trecători, fiind utilizată de multe ori de către persoane fără adăpost, integritatea fizică a acestora fiind de asemenea pusă în pericol. Fațada originală a clădirii va fi reconstruită, respectând caracterul istoric al zonei”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

În anii ’80, grădinița aflată lângă Colegiul Bănățean era una dintre cele mai râvnite din oraș, iar mulți timișoreni au făcut primii pași în viață acolo. Acum a ajuns doar o ruină, după ani în care autoritățile au neglijat-o. În 2018, Primăria Timișoara a comandat o expertiză tehnică, care a arătat că imobilul nu mai poate fi renovat și că trebuie demolat. Zis și făcut! S-a trecut la următorul pas: alocarea sumei necesare în buget pentru proiectarea unui bazin de înot și a unei săli de sport acoperite pentru Colegiul Național Bănățean.

Încă se lucrează la tema de proiectare, astfel că nu putem afla cu exactitate când vom vedea că începe șantierul pentru noua sală de sport a CNB. Este foarte probabil ca primăria să fi renunțat la bazinul de înot pentru mai multe săli de clasă, așa cum și-a dorit conducerea școlii.

„În acest moment se finalizează tema de proiectare pentru noua clădire cu regim de înălțime P+1 și o amprentă la sol de până în 600 mp. Noua clădire va adăposti la parter o sală de sport multifuncțională pentru Colegiul Național Bănățean, împreună cu facilitățile necesare unei astfel de activități, cum ar fi vestiare, iar la etaj vor fi construite șapte săli de clasă, permițând astfel un proces educațional corect în cadrul colegiului”, a mai spus Diaconu pentru tion.ro.

Potrivit oficialilor PMT, au fost puși deoparte 111.000 lei în bugetul local pentru serviciile de proiectare, iar construcția este estimată la 3,5 milioane de lei.

Articole pe aceeași temă:

A început demolarea Grădiniței PP14. Primăria face sală de sport pentru Colegiul Bănățean

Cladirea pericol public de langa CNB se poate demola. Mai aproape de bazinul de inot si de sala de sport



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !