Gratuităţi la elevi şi studenţi

6Comentarii
Gratuităţi la elevi şi studenţi
ORADEA – În Pasajul Vulturul Negru din Oradea s-a deschis un „Copy center” pentru tinerii care îşi tehnoredactează lucrările de licenţă sau care vor să-şi copieze cursurile. Pentru aceasta, accesul la internet este gratuit timp de o oră iar preţurile la xerox sunt modice (5 bani pagina) şi la fel la imprimantă (15 bani pagina).

„Copy center”-ul situat în Pasajul Vulturul Negru la subsol, este deschis de luni până vineri între orele 10:00 şi 22:00. „Sunt cele mai convenabile preţuri din oraş. Acest Centru de Tineret nu îşi propune să realizeze profit, iar aparatura este închiriată.”, a declarat Debreczeni Sandor, preşedintele Uniunii Studenţilor Maghiari din Bihor (USMB). Copiatorul a fost închiriat din Ungaria şi se plăteşte o chirie relativ mică, în funcţie de paginile copiate. Totodată, tinerii care vor să lucreze ca sezonieri în vacanţă sunt ajutaţi să-şi găsească un astfel de job estival de către un îndrumător al Centrului de Tineret.

Iniţiativa a fost salutată şi de Marius Chipurici, directorul Direcţiei Judeţene de Tineret Bihor (www.tineret-bihor.ro), cea care cofinanţează Centrul de Tineret.

„De la 1 iulie se va merge pe consiliere specială pentru tineri, atât în Oradea cât şi în Ştei, în parteneriat cu Primăria de acolo. DJT Bihor va asigura plata serviciilor de internet şi telefonie precum şi salarizarea a doi angajaţi din Centrul de Tineret. Celelalte costuri sunt acoperite de USMB.”, mai precizează reprezentantul DJT Bihor.

Cristian Horgos



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor