Grebenisan, atacat din nou?

4Comentarii
Grebenisan, atacat din nou?
Sunt şanse bune ca şirul proceselor în contencios administrativ dintre Prefectură şi Primărie să nu se oprească o dată cu atacarea în Justiţie a taxei şi regulamentului privind clădirile de patrimoniu.

Recent, Prefectura atacase şi numirile a trei manageri de spitale din Oradea cu titlu interimar, de către primar. Bolojan i-a renumit însă în funcţie pe doi dintre cei trei, la doar o zi de la decizia Prefecturii de a-i ataca în instanţă. E vorba despre managerii interimari de la Spitalul Clinic Municipal „Dr. Gavril Curteanu” (Ovidiu – Laurean Pop) şi de la Maternitate (Gavrilă Grebenişan).

Dacă în cazul primului, Prefectura nu mai are obiecţii, având în vedere faptul că între timp Primăria a făcut dovada că e înscris la cursul de perfecţionare agreat de către Ministerul Sănătăţii, în cazul lui Grebenişan sunt, totuşi, probleme.

Deşi managerul interimar de la Maternitate e înscris şi el la cursul cerut prin Ordin de ministru, totuşi Prefectura ia în calcul atacarea şi celei de-a doua Dispoziţii a primarului în ceea ce-l priveşte. De ce? Spre deosebire de dr. Ovidiu Pop, Grebenişan nu are absolvite cursuri de management sanitar! Are doar Politehnica absolvită. Ieri, prefectul Gavrilă Ghilea ne-a declarat că încă se studiază problema, însă e plauzibil încă un proces între Primărie şi Prefectură!

C.C.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor