Greu cu studiul de oportunitate la Aeroport

2Comentarii
La circa două luni de la decizia din plenul CJ Bihor, abia azi ar trebui să se ştie firma care va face studiul.

Au trecut aproape două luni de la Hotărârea Consiliului Judeţean privind efectuarea unui studiu de oportunitate privind soluţia ce va fi aplicată pentru „dezmorţirea” aerogării orădene. Cu toate acestea, studiul respectiv nu a fost încă realizat. Mai mult decât atât, încă nu se ştie nici firma de consultanţă care va realiza studiul!

Pe 31 august a.c., preşedintele CJ, Radu Ţîrle, spera să treacă prin plenul Consiliului o hotărâre care să stabilească drept soluţie pentru Aeroportul Oradea concesiunea către un operator aeroportuar. Aleşii judeţului nu s-au arătat însă convinşi de această soluţie şi, într-un final, impulsionaţi şi de vicepreşedintele Kiss Alexandru, au votat efectuarea unui studiu de oportunitate, de către o firmă specializată în consultanţă. Doar concluziile acestui studiu vor fi luate în seamă de către consilierii judeţeni. Sau cel puţin aşa ar trebui să se întâmple…

Au lălăit-o

Între timp, deşi se pretinde a fi un susţinător al dezvoltării Aeroportului, preşedintele Radu Ţîrle nu a făcut mare lucru pentru ca studiul respectiv să fie deja realizat şi lucrurile să avanseze. Dimpotrivă, Ţîrle şi comandantul Aeroportului, Gheorghe Pasc, au aruncat unul asupra celuilalt răspunderea cu privire la organizarea procedurii pentru realizarea studiului cerut de plenul CJ Bihor.

Într-un final cei de la Aeroport au făcut cerere de ofertă, prezentându-se patru firme: trei din Bucureşti şi una din Sibiu. Printre ele, Deloitte – societatea care şi-a şi făcut reclamă la şedinţa CJ din 31 august – şi Schnecker van Wyk & Pearson, firma la care e asociat Niels Schnecker, un consultant economico-financiar care apare destul de des la emisiunile TV de profil. Astăzi ar trebui anunţat ofertantul care va realiza studiul de oportunitate. În paranteză fie spus, personalul de specialitate de la Aeroportul Oradea au realizat deja un asemenea studiu, din care a reieşit că metoda concesionării e cea mai avantajoasă pentru aerogara locală, dat fiind faptul că e cea mai avantajoasă din punct de vedere financiar pentru Consiliul Judeţean Bihor.

C.C.

Taguri: , ,


2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor