Greu de contestat permisele suspendate în alt judeţ

Greu de contestat permisele suspendate în alt judeţ
Şoferii cărora li se reţine permisul în alt judeţ decât cel de reşedinţă nu pot contesta sancţiunea decât în judeţul în care au săvârşit fapta. Ultima modificare a Codului Rutier prevede că numai instanţele de judecată de pe raza judeţului unde s-a produs incidentul pot anula măsura luată de agentul constatator.

Practic, un şofer din Hunedoara căruia i se reţine permisul la Constanţa ar trebui să străbată ţara de la un capăt la celălalt, pentru a se prezenta la termenele stabilite de judecător. Exceptându-i pe şoferii profesionişti, care trăiesc de pe urma carnetului de conducere, numai procesomanii ar mai putea fi dispuşi să treacă printr-o asemenea experienţă. Pe lângă cele 3-4 drumuri pe care trebuie să le facă cu ajutorul altor mijloace de transport care implică costuri mari, la acestea se mai adaugă şi timpul pierdut în desfăşurarea audierilor din tribunal.


În cazul în care şoferul sancţionat refuză să semneze procesul-verbal, situaţia devine şi mai complicată. Acesta intră în posesia unei dovezi de reţinere a permisului, iar procesul-verbal este primit prin poştă. Cum însă nici poliţiştii nu se înghesuie să-l expedieze prea repede, şi nici poşta nu-l livrează a doua zi, în cea mai mare parte a cazurilor dovada expiră înainte de primirea procesului-verbal, iar şoferul devine pieton. Deşi este un caz particular, şoferii care vor să conteste o sancţiune şi nu îşi asumă fapta comisă rămăn cu o posibilitate mai mult teoretică, decât una practică, de a contesta sancţiunea în instanţă. Asta dacă nu vor să cheltuiască mai mulţi bani şi să consume mai mulţi nervi!



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !