Grevă feroviară în Ungaria

Bihorenii care şi-au propus în perioada următoare să circule în Ungaria cu trenul ar trebui să urmească atenţi fluxurile de ştiri.

Angajaţii companiilor ungare de căi ferate au început, miercuri, la ora locală 06.00 (07.00, ora României) o grevă de două ore la nivel naţional pentru a protesta faţă de posibila suspendare a traficului feroviar pe mai multe linii, relatează agenţia maghiari MTI.

Liderul VDSZSZ, unul din sindicatele implicate în grevă, Istvan Gasko, a declarat că 80-90% dintre muncitorii angajaţi în sistemul feroviar s-au alăturat mişcării de protest. Purtătorul de cuvânt al companiei naţionale de căi ferate MAV, Imre Kavalecz, a declarat că muncitorii de la unele gări din Budapesta nu participă la grevă iar unele garnituri feroviare erau operabile în capitala ungară miercuri dimineaţă. Liderul sindical Gasko a infirmat însă declaraţiile oficialului MAV.

Sindicatele cer Guvernului să retragă propunerile de închidere a 38 de linii feroviare secundare şi să demareze negocieri cu autorităţile şi sindicatele locale privind orice decizie de suspendare a traficului pe astfel de linii, a precizat Gasko.

Sindicatul companiei GYSEV care operează în vestul Ungariei nu s-a alăturat grevei.

Ar reactiva căi ferate de graniţă

În altă ordine de idei, partea română doreşte reactovarea unor căi ferate care au funcţionat înainte de restabilirea graniţelor cu Ungaria.

Întors marţi în Bihor pentru a inspecta lucrările la autostrada Transilvania, secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Tanczos Barna, a anunţat că se doreşte fluidizarea traficului între judeţele Bihor şi Hajdu – Bihar prin refacerea căilor ferate care au funcţionat pe vremuri în zone precum Salonta sau Valea lui Mihai.

 

Cristian Horgos



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase