Greva generală la metrou, în 27 februarie

Greva generală la metrou, în 27 februarie
Sindicaliştii de la metrou au hotărât declanşarea grevei generale din 27 februarie, ca urmare a eşuării negocierilor cu conducerea Metrorex, trenurile de metrou urmând să rămână în depou, zilnic, până la orele 17.00, informează, joi, Sindicatul Unitatea, printr-un comunicat de presă.

În urma negocierilor cu conducerea Metrorex, sindicaliştii au decis declanşarea grevei generale din 27 februarie, pentru că nu a fost prezentată o creştere salarială care să satisfacă partea sindicală, care a cerut o majorare de 30%.
În timpul grevei generale, trenurile de metrou nu vor circula între orele 4.00-17.00.

Ministrul transporturilor, Radu Berceanu, declara, marţi, după adoptarea bugetului Metrorex, că salariile angajaţilor ar putea creşte cu un procent cuprins între zece şi 20%.’Am aprobat astăzi (marţi – n.r.) bugetul de venituri şi cheltuieli al societăţii Metrorex, prin ordinul comun al miniştrilor transporturilor, muncii şi finanţelor, în care este prevăzută o creştere decentă a salariilor angajaţilor’, a declarat ministrul.

Berceanu a precizat că majorarea salarială maximă care poate fi acordată angajaţilor este de 20%. ‘Nu vă pot spune care este bugetul prevăzut pentru creşterile salariale, pentru că vor urma negocieri între sindicalişti şi conducerea companiei. Pot doar să vă spun că salariile pot creşte cu minumum de 10% şi maximum 20%’, a precizat Berceanu.

Sindicaliştii de la metrou au început negocierile cu conducerea Metrorex în urmă cu două luni şi au cerut majorarea salariilor cu 40%, negociabil. După mai multe întâlniri eşuate, în care conducerea le-a oferit o majorare de şase procente, la ultima întâlnire a fost retrasă şi această ofertă pe motiv că bugetul societăţii nu a fost aprobat încă.

După eşuarea negocierilor cu conducerea companiei, sindicaliştii au depus o cerere de declanşare a conflictului de interese la Direcţia de Muncă a Municipiului Bucureşti, în urma căreia, în termen de 24 de ore, Ministerul Muncii trebuia să desemneze o persoană care să medieze conflictul dintre cele două părţi. Răspunsul primit de sindicalişti a fost că declanşarea conflictului interese este ‘prematură’.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !