Greva maghiară opreşte trenurile la graniţă

Greva maghiară opreşte trenurile la graniţă
BIHOR - Greva feroviară maghiară a blocat marţi mai multe trenuri internaţionale care circulă şi pe teritoriul României.

Potrivit Ministerului Transporturilor, pe relaţia CFR – MAV circulă zilnic 42 de trenuri internaţionale prin staţiile de frontieră Episcopia Bihor – Biharheresztes (foto), Valea lui Mihai – Nyirabrany, Carei-Tiborszallas, Salonta-Kategyan şi Curtici-Lokoshaza.

CFR Călători anunţă că a asigurat vagoane proprii la trenurile în circulaţie şi a luat toate măsurile tehnice care se impun.

Grevele sindicale au început în Ungaria pe 31 ianuarie.

Dacă în 1 februarie a fost afectată circulaţia a zece trenuri, luni a 40 de trenuri iar marţi a fost afectat mersul tuturor celor 42 de trenuri.

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române precizează că personalul căilor ferate maghiare este în grevă din 4 februarie, ora 04:00, generându-se întârzieri masive la intrarea şi ieşirea din România.

În aceste condiţii, au fost luate măsuri specifice pentru preîntâmpinarea unor evenimente negative ce ar putea să apară pe fondul nemulţumirii călătorilor.

Agenţia MTI a transmis marţi că angajaţii MAV continuă greva naţională după ce s-au împotmolit luni negocierile dintre reprezentanţii sindicatului VDSZSZ şi conducerea MAV.



Reamintim că pe 1 februarie şi sindicatele feroviare din România au declanşat o grevă, care a afectat şi Oradea:

  • Haos la CFR Călători (1 februarie 2008)
  • Cristian Horgos



    0Comentarii

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    Citiți principiile noastre de moderare aici !