Griffiths, iarăşi spre Ghencea!

Reactualizat la:
Griffiths, iarăşi spre Ghencea!
Ryan Griffiths ar putea pierde şansa de a juca la Rapid. O are însă pe aceea de a fi la Steaua, pentru că roş-albaştrii nu au renunţat încă la fotbalistul care azi ar putea reveni în Cotroceni.

“Steaua e în continuare interesată de Ryan, singurul atacant din România pe
care îl vrem. Staţi liniştiţi, că încă nu e la Rapid!”, dezvăluia Mihai Stoica
în urmă cu două săptămâni, în ciuda faptului că atacantul îşi făcea deja bagajele
pentru a pleca în Elveţia, în primul stagiu de pregătire sub comanda lui Răzvan
Lucescu. Chiar dacă la vremea respectivă vorbele managerului general al clubului
din Bulevardul Ghencea nu au fost luate în serios, de ieri acestea au avut darul
de a atrage atenţia.

În pofida ameninţărilor tehnicianului giuleştenilor, conform cărora va pleca
de la Rapid dacă nu-l va avea pe Griffiths în cel mai scurt timp, este aproape
sigur că George Copos nu va plăti cei 1.450.000 de euro pentru australian. Acest
aspect e bine ştiut şi de impresarul fotbalistului, Marcel Popescu, care nu
are de gând să-l mai ducă pe Ryan înapoi în Parcul cu Platani. “

Astăzi, Griffiths este fotbalistul Rapidului şi în niciun caz nu se va întoarce
la FC Naţional”, ne-a spus ieri agentul de jucători. “De mâine nu se ştie…”,
a continuat acesta. De asemenea, oficialii din Ghencea au făcut tot posibilul
ca Griffiths să nu ajungă la rivalii la titlu. Becali a oferit în urmă cu aproape
o lună 500.000 de euro pe australian, o sumă ce a fost considerată ridicolă
de preşedintele “bancarilor”, Constantin Iacov.

Oli a insistat pentru atacant, şi finanţatorul din Ghencea i-a propus jucătorului
un salariu mult peste cel pe care l-ar primi la Rapid, însă Steaua nu s-a putut
înţelege cu FC Naţional.

Surse demne de încredere din cadrul clubului “roş-albastru” susţin că, dacă
George Copos nu va plăti banii pentru transferul jucătorului, acesta va ajunge
mai mult ca sigur la Steaua, pe jumătate din suma de aproape un milion şi jumătate
de euro.

Pe portarul Carlos l-au lăsat nervii
Steliştii au intrat ieri în silenzio stampa în semn de solidaritate faţă de
portughezul Carlos, după ce în presa de ieri a apărut informaţia potrivit căreia
portarul s-a îmbătat”. “Articolul este o pură invenţie! Echipa va ieşi din silenzio
stampa doar dacă mass-media îşi va cere public scuzele”, se arată într-un comunicat
apărut pe site-ul Stelei.

Între timp, la Mierlo, Carlos a aruncat nervos cu un bidon de apă către reporterul
Gazetei Sporturilor, Răzvan Rotaru. “Ia, mă, şi vezi dacă nu cumva am whisky!”,
a strigat lusitanul, după care le-a adresat câteva cuvinte “dulci” tuturor ziariştilor
prezenţi în Olanda.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !