Grija față de mediu prin ochii elevilor de la „Ghibu”

De Alexandru Guiaș
Grija față de mediu prin ochii elevilor de la „Ghibu”
Desene, fotografii și discursuri tematice premiate în proiectul „Pro Peța 2.0” al elevilor de la „Ghibu”.

Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” din Oradea a fost, la finele săptămânii trecute, gazda evenimentului „Pro Peţa 2.0”, un proiect și un studiu judeţean al Pârâului Peţa – Rezervaţie Naturală sit Natura 2000, iniţiat de echipa de proiect a liceului. La eveniment au participat 50 de elevi ai Liceului „Onisifor Ghibu” și 23 de elevi ai şcolii partenere „Floare de Lotus”, din Sânmartin. Aceștia au prezentat mai multe desene și fotografii tematice legate de proiect.

„În cadrul celei de-a treia acțiuni de acest fel, am demarat proiectul prin realizarea mai multor experimente chimice, deoarece știam că anumiți parametri constitue o vulnerabilitate. Ca urmare, proiectul a căpătat noi afluenți. Elevii și-au exprimat cel mai bine opiniile prin desene, fotografii și prin discursuri, din care cele mai bune au fost premiate la final cu diplome. În proiect sunt implicați 23 de elevi de la Școala din Sânmartin și 60 de la «Ghibu», din clasele VIII-XII”, a precizat profesoara Mirela Ardelean, coordonatoarea proiectului.

„Pro Peța” continuă

Motto-ul sub care s-a desfăşurat „Pro Peța 2.0” a fost „Numai când ultimul copac va fi doborât, când ultimul peşte va fi prins şi ultimul râu va fi otrăvit, doar atunci îţi vei da seama că banii nu se pot mânca”.

Lucrările expozanţilor au fost evaluate de un juriu alcătuit din: prof. Diana Cupşa şi Oana Stănăşel, de la Facultatea de Ştiinţe a Universităţii din Oradea, Maria Ţanţ şi ing. Gelu Mănăştureanu, de la Compania de Apă, Andrei Togor – custodele Rezervaţiei Naturale Pârâul Peţa, din partea Asociaţiei Aqua Crisius, Adrian Gagiu (muzeograf la Muzeul Ţării Crişurilor), Florin Budea (jurnalist) şi elevul Dan Mihai Chiş (clasa a XII-a B), un tânăr fotograf de excepție, care a avut şi o expoziţie personală de fotografie centrată pe declinul acestei rezervaţii.

La secţiunea discursuri, au obţinut premiile I, II şi III elevii Narcisa Dărăban (clasa a XI-a D), Ionuţ Tripon (clasa a X-a C) şi Andrei Oros (clasa a X-a D).

proiect-paraul-peta-4

Premiul I la creație plastică i-a revenit Biancăi Mal, iar la fotografie Ralucăi Husaru. Elevii au fost premiaţi de echipa de proiect a liceului, de Asociaţia Aqua Crisius şi de WWF. La final, pentru creațiile lor artistice, elevii au fost premiați cu diplome, pixuri, cărți, CD-uri. Premierea a avut loc în sala festivă a Liceului „Onisifor Ghibu”, unde au fost prezenți aproximativ 120 de elevi şi invitaţi.

Proiectul «Pro Peța 2.0» a avut mai multe etape. În prima etapă s-a făcut analiza unor parametri fizico-chimici ai apei pârâului, determinaţi din probe de apă recoltate în cinci puncte considerate relevante: lacul cu nuferi, zona Rontău, zona podului Ion Bradu, zona Universităţii şi zona Piaţa Obor. Analizele au fost realizate cu sprijinul celor de la Compania de Apă Oradea. Echipa de proiect doreşte să realizeze o bază de date cu analize ale apei pârâului Peţa, cu scopul de a identifica vulnerabilitatea ecosistemului prin prisma indicatorilor fizico-chimici.

În a doua etapă a proiectului, numită Procesiune «Pro Peţa», elevii aflați pe biciclete, role sau skate-uri, au alcătuit o procesiune de-a lungul pistei de biciclete paralelă cu pârâul, deplângând Peța pentru pierderea lumii mirifice şi tăcute a lacului cu nuferi (Nymphaea lotus L. Var. Thermalis), a peştişorilor unici (roşioara lui Racoviţă) şi a melcilor (Melanopsis parreysii) de la Băile 1 Mai, din cauza secării izvorului termal sublacustru.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase