Grijă pe pârtiile bihorene!

2Comentarii
Salvamontiştii, prezenţi la munte, atenţionează
Salvamontiştii, prezenţi la munte, atenţionează
Salvamontiştii anunţă că sunt la datorie şi în această vacanţă şcolară, dar roagă iubitorii muntelui să fie prudenţi.

Serviciul Judeţean SalvamontSalvspeo Bihor asigură permanenţa la locaţiile de schi din bihorene Vârtop şi Stâna de Vale, în această săptămână, când se apreciază că va creşte numărul turiştilor la munte. Pe pârtii ninge zilnic (câteva ore de duminică) încoace, astfel că turiştii au posibilităţi de a se distra la schi şi săniuş.

Salvamontiştii recomandă schiorilor să îşi verifice echipamentul, să respecte regulile de acces pe pârtiile de schi şi săniuş. Vicepreşedintele Salvamont/Salvaspeo Adrian Marin atenţionează că „utilizarea foliei sau a altor mijloace improvizate, la alunecarea pe pârtie, chiar şi pe cele de săniuş, este periculoasă şi ilegală”, iar cei care nu se supun acestei interdicţii vor fi amendaţi.

Atenţie la ATV!

Salvamontiştii atenţionează şi asupra vehiculelor greu de stăpânit (ATV şi snowmobil) şi recomandă să nu circule cu ele fără să ia înainte câteva lecţii de la o persoană avizată. În caz contrar, cei ce se aventurează să circule cu aceste vehicule riscă să dea în gropi, şanţuri, virogi, zăpadă prăfoasă de peste 1 metru înălţime – aşa cum s-a şi întâmplat cu „câţiva rideri” care au pornit din Stana de Vale spre Vârful Poieni.

Şoferii sunt rugaţi să nu abordeze drumurile forestiere care fac traseul mai scurt până la şosea, în ultimele zile numai la Stâna de Vale înregistrându-se peste 10 cazuri de vehicule blocate de zăpadă şi gheaţă pe drumul care trece pe la Izvorul Minunilor şi duce spre Baia Popii şi către Ciripa – Valea Drăganului. „Lanţurile, o lopată metalică bună, 1-2 pături sau saci de dormit şi chiar o toporişcă nu trebuie să lipsească din portbagaj pentru că pot fi de folos chiar şi pe drumurile publice de acces către staţiuni”, recomandă Marin. 

Turiştii sunt rugaţi să anunţe cabanierii sau Salvamont despre intenţia de a porni pe traseu, durata turei şi traseul ales, să aibă grijă la abordarea traseului Vârtop – Piatra Grăitoare – Vf. Bihorul Mare care dă senzaţia unei lungimi mult inferioare celei reale şi să nu abordeze traseele de traversare a crestei principale a masivului Bihor-Vlădeasa mai ales că s-a semnalat prezenţa urşilor în zonă. În caz de necaz, turiştii sunt sfătuiţi să ceară urgent ajutor la 112 sau/şi  0-SALVAMONT (0-725826668) sau la centrele Salvamont de la Stâna de Vale şi Vârtop.

Otilia Sandor



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor