Gropile de gunoi neconforme – închise toamna aceasta

De Călin Corpaş
Gropile de gunoi neconforme – închise toamna aceasta
Proiectul privind închiderea depozitelor de gunoi neconforme din județul Bihor se încadrează în termenii contractuali, lucrările fiind în graficul stabilit, transmite Consiliul Judeţean.

Lucrările pentru închiderea gropilor de gunoi neconforme ar trebui finalizate în toamna acestui an, fiind incluse în Sistemul de Management Integrat al Deşeurilor (SMID) din judeţul Bihor.

Vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Mang a inspectat în această săptămână șantierul gropii de gunoi din Oradea, unde stadiul fizic de închidere se situează la 60%, transmite Biroul de Presă al Consiliului Judeţean. Aici se execută lucrări de așternere a materialelor geo-sintetice și a stratului de acoperire finală, în următoarea etapă fiind programate așezarea țevilor de irigat și realizarea stratului vegetal. Din valoarea totală a lucrărilor de 44 milioane lei, investiția de la Oradea se ridică la 24 milioane lei.

Stadiul fizic de închidere al celorlalte 7 gropi neconforme din județ se situează între 75% și 80%. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile din acest an, în urma modificărilor solicitate de către executant, finalizarea lucrărilor a fost stabilită pentru 30 octombrie 2016, ni se transmite dinspre CJ Bihor.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase