„Gunoierul”, in Clubul Escape

1Comentariu
„Gunoierul”, in Clubul Escape
Premiera piesei va avea loc vineri de la ora 22:30.

Orădenii sunt invitaţi să participe la o piesă de teatru care se înscrie în genul dramatic al comediei. Este vorba de spectacolul „Gunoierul”, de Mimi Brănescu, o producţie a Asociaţiei Culturale „Artemotion”. Premiera spectacolului va avea loc vineri, de la ora 22:30, în Clubul Escape din Oradea.

„Spectacolul va deschide o serie de spectacole pe care le vom juca în acest an, în acest club. Spectacolul are la bază un text de comedie, verificat şi cu succes garantat. Următoarea reprezentaţie va avea loc în cadrul Festivalului de Teatru Scurt, în data de 29 septembrie”, a anunţat Sebastian Lupu, regizorul acestui spectacol. În distribuţie orădenii îi vor putea vedea pe îndrăgiţii actori: Richard Balint, Sebastian Lupu şi Mirela-Niţă Lupu.

Răspunsuri

În piesa lui Mimi Brănescu, gunoierul este filosoful care, tot căutând prin gunoaie, găseşte răspunsuri, descoperă taine ţinute cu grijă, află multe din cele ce sunt ţinute „la secret“ de locuitorii unui cartier şi, astfel, îi surprinde pe mulţi. Un singur exemplu – cine se aşteaptă ca un vagabond, după ce studiază resturile menajere pe care le arunci la gunoi, să descopere că nevasta te înşeală de vreme bună? Sau cine să se gândească la faptul că, tot din „citirea“ gunoiului, vagabondul îşi dă seama că nişte copii sunt lăsaţi în plata Domnului de părinţi şi cresc precum buruienile?



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor