Guvern bun, alianta nedisciplinata

Presedintele Traian Basescu considera drept excelenta activitatea guvenului. La reuniunea Aliantei D.A., cu ocazia împliniri unui an de guvernare, presedintele s-a aratat însa nemultumit de ratarea unui obiectiv considerat extrem de important: ratarea fuziunii dintre PNL si PD.

Traian Basescu spune ca imaginea Alinatei s-a cam erodat în ultima vreme, aplicându-i-se chiar si o eticheta: cea a neseriozitatii. Si asta, atât din cauza absentei parlamentarilor Puterii de la votul unor proiecte de legi, cât si din cauza neîndeplinirii angajamentului principal din campania electorala: fuziunea dintre PNL si PD.

“Traian Basescu si Calin Popescu Tariceanu sunt o echipa”, sustine premierul liberal. Chiar daca în urma cu doar câteva luni presedintele îi cerea sa demisioneze. Presedintele PNL nu respinge ideea anticipatelor si crede ca ele s-ar putea organiza dupa integrarea Ropmânieie în UE.

În schimb, liderul democrat, Emil Boc este ferm. El este cel care sustine ca divergentele dintre liberali si democrati trebuie sa înceteze. În opinia sa, 2006 va fi un an decisiv pentru Alianta Dreptate si Adevar. Un an în care se poate încheia un nou contract cu alegatorii pentru înca 4 ani, sau care ar putea arunca Alianta înapoi în Opozitie.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !