Guvernul a propus un salariu minim de 650 de lei, sindicalistii au respins si aceasta varianta

1Comentariu
Guvernul a propus un salariu minim de 650 de lei, sindicalistii au respins si aceasta varianta
Reprezentanţii Guvernului au făcut o nouă propunere privind salariul minim, de 650 de lei, pe care sindicaliştii au refuzat-o, motivând că aceasta este “glumă”, care nu acoperă nici măcar inflaţia.

Sindicalistii au plecat nemulţumiţi de la întâlnirea de la Ministerul Muncii, întrucât nu au primit niciuna dintre cele două simulări cerute săptămâna trecută, pentru un nivel al salariului minim de 675 de lei, respective 705 lei.

“Am primit o singură proiecţie, trimisă de Ministerul de Finanţe cu jumătate de oră înainte de întâlnire. Nu se poate discuta într-un asemenea mod şi nu pe o proiecţie de 650 de lei. Modul în care ne tratează Ministerul de Finanţe e un fel de joacă”, a declarat, la finalul întâlnirii, vicepreşedintele Confederaţiei Naţional Sindicale “Cartel Alfa”, Liviu Apostoiu.

El a mai precizat că simulările privind majorarea salariului minim la 675 sau la 705 lei trebuiau trimise de vineri, iar simularea primită luni, pe o valoare a salariului minim de 650 de lei, este “o glumă”.

Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a precizat că varianta de 650 de lei pentru salariul minim nu acoperă nici măcar inflaţia.

“Propunerea Guvernului e doar o recuperare parţială a reducerii cu 25 la sută. La anul, bugetarii nu vor avea salariile de dinainte de diminuare. Era normal să reducem fondul de salarii şi nu salariile. Ne-am întors cu cinci ani în urmă în ce priveşte politica salarială”, a mai spus Costin.

El a mai spus că au cerut reprezentanţilor Guvernului o nouă întâlnire pe această temă, care ar urma să aibă loc joi, la Ministerul de Finanţe.

Liderul BNS a mai precizat că astfel de discuţii ar trebui organizate şi cu reprezentanţii patronatelor.

Liderii sindicali au respins, în 23 august, propunerea Guvernului de majorare a salariului minm la 640 de lei, solicitând Ministerului Muncii să facă noi simulări cu valori ale venitului minim la 675 de lei, respectiv 705 lei.

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat atunci că scăderea salariului minim de la 705 lei, cât era coeficientul 1 din legea salarizării, la 640 lei, actuala propunere a Guvernului, este prea mare şi va produce efecte şi în sectorul privat.

Liderul sindical a precizat că sindicatele au cerut Ministerului Muncii să facă mai multe simulări pentru că stabilirea salariului minim trebuie să ţină cont de toate efectele pe care le va produce.

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, că nivelul salariului minim va fi stabilit în cursul acestei săptămâni, după o nouă întâlnire a Guvernului cu sindicatele, care va încerca să medieze între patronate, care vor în mare parte salariu minim de 600 lei, şi sindicate, care au solicitat o majorare de până la 705 lei.

“Am decis ca, săptămâna viitoare, împreună cu sindicatele, să mai avem o întâlnire în vederea stabilirii cuantumului final al salariului minim pe economie. Evident, părerile sunt diferite între sindicate şi patronate, dar, evident, Guvernul va media această întâlnire şi vom lua o decizie după întâlnirea de săptămâna viitoare”, a spus primul-ministru Emil Boc, după întâlnirea cu reprezentanţii patronatelor.

Boc a susţinut că există şi patronate care nu se opun creşterii salariului minim pe economie.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor