Guvernul va sprijini tinerii antreprenori

1Comentariu
Guvernul va sprijini tinerii antreprenori
10.000 de euro pentru tinerii sub 35 de ani care vor să-şi înfiinţeze pentru prima dată o firmă.

Guvernul şi-a propus să-i ajute pe tineri să devină antreprenori. Autorităţile s-au gândit să le dea celor care nu au împlinit 35 de ani 10.000 de euro să-şi înfiinţeaze pentru prima dată o firmă, dar şi alte facilităţi fiscale. Ordonanţa care stipulează acest ajutor este în dezbatere publică, urmând să fie adoptată ulterior, împreună cu normele de aplicare.

Pentru a beneficia de program intreprinzătorii trebuie să se înregistreze la Registrul Comerţului sub o denumire nouă, speciala pentru ei SRL ID, adică SRL Intreprinzător Debutant.

Sprijiniţi

Astfel, potrivit proiectului de act normativ, tinerii care vor să înfiinţeze o firmă vor putea beneficia de alocaţii financiare nerambursabile reprezentând cel mult 30%, dar nu mai mult de 10.000 euro sau echivalentul în lei din valoarea proiectului aferent planului de afaceri, dar şi de garanţii acordate de Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii SA (FNGCIMM) pentru creditele contractate de beneficiari până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, dar în limita sumei de 80.000 euro sau echivalentul în lei.

Obiectul de activitate al microîntreprinderii nu poate include activităţi de intermedieri financiare şi asigurări, tranzacţii imobiliare, activităţi de jocuri de noroc şi pariuri, producţie sau comercializare de armament, muniţii, explozibili, tutun, alcool, substanţe aflate sub control naţional, plante, substanţe şi preparate stupefiante şi psihotrope, precum şi activităţile excluse de normele europene cu privire la ajutorul de stat.

Aceştia trebuie să reinvestească, anual, cel puţin 50% din profitul realizat în anul fiscal precedent şi să păstreze cel puţin trei ani afacerea.Tinerii incluşi în acest program vor beneficia de scutirea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale datorate de angajatori, potrivit legii, pentru veniturile aferente timpului lucrat de cel mult patru salariaţi, angajaţi pe durată nedeterminată.

Reprezentanţii patronatelor tinerilor cred că proiectul este benefic, dar suma este limitată şi ar trebui repartizată corect. „Proiectul va merge în măsura în care banii se vor aloca corect. Patronatul Tinerilor Intreprinzători din România a participat la dezbaterea proiectului şi a solicitat transparenţă şi alocare de bani pentru proiectele care aduc know-how”, a declarat Lucian Ungur, secretarul Patronatului Tinerilor Intreprinzători din Regiunea Nord-Vest.

S.Al., D.B.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor