Hackerul bihorean Guccifer va fi extrădat în SUA!

De M.B.
10Comentarii
Hackerul bihorean Guccifer va fi extrădat în SUA!
Curtea de Apel Alba Iulia a admis cererea autorităților judiciare din SUA de extrădare a lui Marcel Lazăr Lehel, însă el va fi predat doar după ce își ispășește pedeapsa din România.

Curtea de Apel Alba Iulia s-a pronunțat, luni după-amiază, cu privire la solicitarea formulată de autoritățile judiciare din SUA de extrădare a arădeanului Marcel Lazăr Lehel, hackerul cunoscut sub numele de Guccifer. Instanța a dmis cererea, considerând că au fost îndeplinite condițiile extrădării, prevăzute de Legea 302/2004 şi de Tratatul de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii.

„Admite cererea de extrădare formulată de autorităţile judiciare din Statele Unite ale Americii înregistrată la Direcţia Drept Internaţional şi Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiţiei la data de 08.08.2018. Dispune extrădarea cetăţeanului român – persoana extrădabilă LAZAR MARCEL LEHEL în vederea executării pedepsei de 52 luni închisoare cu deducerea perioadei executate în arest de la 01.09.2016 până la 12.10.2016, aplicată prin sentința penală emisă la data de 01.09.2016 de către Tribunalul Statelor Unite – Districtul de Est Virginia- Secția Alexandria”, se arată în soluția judecătorilor.

Instanța a constatat că ”persoana extrădabilă nu a renunţat la regula specialităţii prevăzută de art. 17 din Legea 111/15.05.2008 pentru ratificarea Tratatului de extrădare dintre România şi Statele Unite ale Americii IV”.

Soluția nu este definitivă și poate fi contestată în termen de cinci zile de la pronunţare.

Încă nu va fi predat

Judecătorii au dispus amânarea predării bihoreanului „până la data punerii în libertate ca urmare a liberării condiționate sau până la executarea la termen a pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1667/06.06.2014 a Tribunalului București Secția I penală”.

Față de Marcel Lazăr Lehel a fost instituită măsura arestării provizorii în vederea extrădării în data de 5 septembrie 2018, fiind emis un mandat de arestare preventivă care, conform soluției de luni, va intra în vigoare doar când hackerul va fi eliberat din Penitenciarul Deva.

Condamnări

În martie 2016, Guccifer a fost extrădat în SUA, iar în luna mai el a pledat vinovat în faţa magistraţilor americani pentru acuzaţii legate de accesul neautorizat în mai multe sisteme informatice. Marcel Lazăr Lehel a susţinut în faţa anchetatorilor americani că a reuşit inclusiv să spargă serverul privat de e-mail al fostului secretar de stat Hillary Clinton. Acesta a descris e-mailul fostului secretar de stat ca fiind ”o floare deschisă cu sute de foldere la îndemână”.

Procurorii americani au susţinut că hackerul român a spart conturile de e-mail a peste 100 de persoane, în perioada 2012-2014. Printre politicienii americani vizaţi de hacker se numără fostul secretar de stat Colin Powell, mai mulţi membri ai familiei fostului preşedinte George W. Bush, precum şi Sidney Blumenthal.

Instanţa federală din Virginia care l-a judecat l-a condamnat la patru ani şi patru luni de închisoare, atât pentru că a spart conturile de e-mail ale familiei Bush şi ale altor personalităţi, cât şi pentru furt de identitate.

În România, Guccifer fusese condamnat în 2014, la o pedeapsă de şapte ani de închisoare cu executare, pentru că a spart conturile de e-mail ale directorului SRI George Maior, ale europarlamentarului Corina Creţu şi ale unor vedete. Decizia de condamnare a fost menţinută în mai 2015 de Curtea de Apel Bucureşti.



10Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor