Hagi paseste in Regie

Hagi paseste in Regie
Marti se disputa primele doua meciuri ale etapei a 22-a a Diviziei A la fotbal. Cel mai interesant dintre ele se anunta a fi cel programat in Regie, de la ora 17.00, dintre Sportul Studentesc si Politehnica Timisoara.

Partida, in care echipa condusa de Gheorghe Hagi cauta prima victorie dupa patru etape, va fi transmisa in direct de National TV. 

Dupa un sfarsit de saptamana furtunos, cu demisia si revenirea lui Gica Hagi, Poli va incerca astazi in Regie sa joace pentru a mai pune o caramida la constructia echipei. Cel putin acesta este obiectivul declarat in urmatoarele meciuri din acest retur, timisorenii luandu-si gandul de la pretentiile la primele locuri.

Atmosfera din jurul echipei alb-violete pare incordata la maxim, dupa joaca de-a demisia al lui Hagi si disponibilizarea a doi jucatori de baza, Alin Stoica si Gabriel Caramarin.

Tensiunea este cu atat mai mare cu cat multi dintre jucatorii lui Poli nu stiu daca maine nu vor fi ei trimisi la plimbare, in dorinta expresa a conducerii tehnice de a face curatenie in propria ograda. Conform spuselor presedintelui Marian Iancu, pana in vara sita cerne la Poli.

Dupa ce pana acum Hagi a acuzat in stanga si-n dreapta, neasumandu-si rezultatele proaste, managerul general, incearca sa se descotoroseasca incet de jucatorii care nu dau totul pentru echipa.

Pentru meciul cu Sportul Studentesc, au facut deplasarea in Capitala, portarii Popa si Zimmermann, si jucatorii de camp Radoi, McKain, Canu, Ilie, Emeghara, Balace, Petre, Naidin, Plesan, Izvoranu, Soporan, Constantinescu, Silvasan, Gluscevic, Mansour, Bucur si Stanic. Timisorenii au plecat ieri seara, cu un charter la Bucuresti, fiind cazati la Hotel Parc. Fotbalistii urmeaza sa se intorca acasa dupa meci.

Gica contra Gigi

Dupa un start furibund, cu victorii la Iasi si cu FCM Bacau, au urmat patru etape fara victorie pentru timisoreni. Duelul de astazi este inechitabil din punct de vedere al bugetelor celor doua echipe. In timp ce la Poli s-au investit in ultimul an si jumatate aproape 15 milioane de euro, studentii bucuresteni continua sa joace pe glorie sportiva, insa se afla in clasament in fata timisorenilor.

Va fi prima intalnire a lui Gigi Multescu cu fosta sa echipa, pe care a antrenat-o in doua randuri, ultima data in turul campionatului 2004-2005. Multescu a plecat de la Poli inainte de finalul turului, dupa ce a pierdut cu Politehnica Iasi, lasand echipa pentru ultimele doua etape pe mana lui Toni Dobos si Calin Zanc. In acea iarna, au venit la Timisoara investitorii de la BKP.

Sportul Studentesc ocupa un onorabil loc patru in clasamentul Diviziei A, cu 35 de puncte (+5 la adevar), in timp Poli Timisoara este a sasea, la un punct in urma studentilor bucuresteni (cu +1 la adevar). Sportul ar fi putut ocupa acum chiar un loc pe podium, daca etapa trecuta nu ar fi cedat meciul cu FC National (2-1). Gica Hagi nu are are probleme cu suspendarile, lipsind doar cei patru jucatori exlusi din lot si Simek care este accidentat.

O noua campanie de transferuri

Pe langa Stoica si Caramarin, pentru meciul cu Sportul Studentesc, Hagi i-a tras pe dreapta si pe Adrian Olah si Gigel Coman. Daca dupa o repriza slaba in meciul cu Steaua, Olah nu si-a mai gasit loc la Poli, nici macar pe banca de rezerva, lasarea acasa al lui Gigel Coman este o surpriza. Mijlocasul alb-violetilor a jucat o repriza cu CFR Cluj, fiind schimbat la pauza impreuna cu Caramarin, cand tabela de marcaj arata 0-2.

Daca Gabriel Caramarin a fost anuntat deja ca nu mai face parte din prima echipa, Coman mai asteapta. Lista neagra cuprinde si alte nume sonore. Fundasul Gabriel Canu nu a facut deplasarea la Bistrita, fiind trimis la echipa satelit dupa evolutia neconvingatoare cu Rapid, dar a revenit printre titulari pentru jocul cu CFR Cluj. A gresit din nou decisiv la primul gol marcat de ardeleni, insa a fost din nou inclus in lotul de 19 jucatori care au facut deplasarea la Bucuresti.

Ramane de vazut unde se va opri Hagi, iar daca aceasta curatenie de primavara va continua in acelasi ritm, la sfarsitul campionatului se preconizeaza o noua campanie de transferuri. Si probabil vom auzi din nou celebrele “avem nevoie de timp”, “este nevoie de omogenitate” si “aveti rabdare”. Presedintele Iancu a spus inca de cand era in libertate, ca la echipa este nevoie de un stoper si de un fundas dreapta.

Emeghara singura certitudine

Transferurile facute in aceasta iarna par sa nu fi fost cele mai reusite pentru Poli. Majoritatea noilor veniti nu au confirmat pana acum, printre marile dezamagiri fiind atacantul sarb Vladimir Gluscevici. Desi ii place lui Hagi, Plesan nu a reusit sa multumeasca suporterii, Stanici a avut evolutii oscilante, Stoica nu mai face parte din lot, Soporan, Ilie si Izvoranu nefiind prea mult folositi, iar maghiarul Simek Peter s-a accidentat grav si nu mai intra in calcule pentru mult timp.

Practic un singur jucator a confrimat, acesta fiind nigerianul Ifeany Emeghara. Iar de un an si jumatate nici un atacant adus la echipa nu a reusit sa sparga gheata, vezi Gigel Bucur, adus cu statututul de golgeter al campionatului, iar acum Gluscevici, vazut ca o solutie viabila pentru postul de titular in avanposturi. La castiguri intra si senegalezul Mansour, care si-a prelungit contractul cu Poli, pe inca trei sezoane. (EVZ)

In cel de-al doilea meci al zilei, la Petrosani, Jiul va primi vizita celor de la FC National.

Miercuri vor avea loc partidele: Gloria Bistrita – Pandurii Targu Jiu (ora 17.00), CFR Cluj – Otelul Galati (ora 17.00), FC Vaslui – FC Arges (ora 17.00), Farul Constanta – FCM Bacau (ora 18.00), Steaua – Poli Iasi (ora 20.00), Rapid – Dinamo (ora 21.45).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase