Hai-hui prin Europa!

4Comentarii
Hai-hui prin Europa!
DEVA – Municipalitatea deveană a cheltuit în acest an aproape 50000 de lei pentru plata deplasării delegaţiilor în străinătate. De ele au beneficiat atât angajaţii Primăriei Deva, cât şi consilierii locali.

Destinaţiile au fost Belgia, Franţa, Italia şi Ungaria. Ultima plimbare pe meleaguri străine va avea loc în perioada 26-30 noiembrie. O delegaţie de nouă persoane va pleca în Italia cu „treburi oficiale”. Cheltuielile de deplasare în acest caz reprezintă aproape 30% din suma totală alocată din bugetul public de la începutul anului şi până în prezent. Delegaţia va fi condusă de viceprimarul Florin Oancea. Va avea alături, ca parteneri de drum, câţiva subordonaţi: Daniel Indreiu-directorul Serviciului comunitar de Cadastru şi Agricultură, Laura Sârbu-secretarul muncipiul Deva, Carmen Ciocan-consilier juridic, Daniel Gros-referent Primărie, Daniel Neicu-consilier Primărie. Lor li se adaugă trei consilieri locali: Marcel Morar, Ferdinand Pogoşan, Ioan David.

 

Plimbăreţi pe banii publici

Deva. Şase angajaţi ai Primăriei Deva şi trei consilieri locali vor pleca săptămâna viitoare în Italia pentru a semna actele de înfrăţire cu Comunitatea Montană Bisalta. Costul deplasării este de 14.252 de lei. Vizita se face la invitaţia oficială a autorităţilor locale italiene, emisă însă înainte de evenimentele care au marcat profund relaţiile bilaterale dintre cele două ţări. În condiţiile în care, în Peninsulă, românii sunt prezentaţi ca o naţie de înapoiaţi şi barbari, rămâne de văzut dacă delegaţia deveană va resuscita interesul italienilor pentru investiţii în judeţul Hunedoara. Dacă nu, vizita va echivala cu o excursie de shopping la Torino. Pe banii publici, evident!


Cheltuieli pentru Italia
Transport: bilet avion Timişoara -Torino şi retur
Total: 1266 lei/pers x 9 pers = 11397 lei
Diurna (17,5 euro/zi de persoană)
Total: 2675 lei
Asigurări (20 lei/persoană)
Total: 180 lei



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor