Hala de carne a fost închisă

Hala de carne a fost închisă
ORADEA – Orădenii care erau obişnuiţi să-şi cumpere carne de la Hala de carne din Piata Cetate vor trebui să-şi schimbe locul de unde se aprovizionează. Cel puţin pentru o vreme. În perioada 18 iunie – 12 iulie, Hala este închisă pentru modernizare.

Măcelarii, reticenţi la început la închiderea Halei, s-au obişnuit cu ideea, după ce li s-a promis că vor reveni pe vechile locuri. „Mi-am luat concediu o lună de zile. Oricum, şi fetele au examen în perioada aceasta şi voi fi mai aproape de ele”, spune N.C., unul dintre măcelarii din Hală.

Alţii se tem că deşi vor reveni pe vechile amplasamente, RAPAS va mări chiria  spaţiilor, invocând modernizările care s-au făcut. „Tare mă tem că RAPAS ne va mări chiria după modernizare”, spunea un alt vânzător de carne.

Modernizare
Ioan Hirţe, directorul RAPAS, infirmă zvonul că tarifele vor creşte în acest an, după modernizarea Halei. „Chiriile pentru spaţii nu vor fi mărite anul acesta. Ele s-ar putea să crească de la anul, în funcţie de indicele de inflaţie”, a precizat Ioan Hirţe. Acesta ne-a mai informat că principalele lucrări de modernizare au în vedere clima şi compartimentarea vitrinelor. „Vor fi 17 vitrine, compartimentate tot câte două. Vom încerca să amplasăm comercianţii pe vechile locuri”, a spus directorul RAPAS. Alte lucrări, secundare, care se mai execută în Hală sunt montarea de gresie şi faianţă, precum şi a barelor pentru tranşat carne.

Dan Birta

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase