Halloween party la „Arcadia”

Halloween party la „Arcadia”
A devenit o traditie ca, în fiecare an, cu ocazia Halloween-ului, elevii Liceului Teoretic „Lucian Blaga” sa organizeze câte un spectacol. Astfel, si în acest an pustanii s-au pus pe treaba.

În 31 octombrie, când întunericul a început sa-si
intre în drepturi, vrajitoarele, demonii si spiritele si-au facut aparitia.
În acest an, locul de întâlnire al acestora a fost Teatrul
de Stat pentru Copii „Arcadia”. Aproximativ 100 de elevi din clasele
a VIII-a, a IX-a, a X-a si a XI-a au participat la cea mai mare distractie a
anului.

Parodii si bomboane

În cadrul spectacolului au fost cuprinse câteva concursuri. Cea
mai amuzanta a fost proba scenetelor, la care elevii s-au dovedit a fi adevarati
actori. „Dracula”, „Romeo si Julieta” si „Fetele
bântuite” au fost piesele puse în scena de elevi. Parodiile,
regizate tot de ei, pareau parca desprinse din filmele de groaza, noroc cu replicile
care au stârnit râsul în rândurile colegilor lor, veniti
special sa-i vada.

Publicul a fost rasfatat cu multe bomboane. De asemenea, copiii s-au mai întrecut
la proba costumelor si mastilor confectionate chiar de ei. Pentru ca sarbatoarea
este împrumutata de la americani, tot spectacolul a fost sustinut în
limba engleza.

„În fiecare an sarbatoarea ia o amploare tot mai mare, si asta
datorita elevilor, care se implica mult. Toti participa cu drag si vin cu idei
foarte originale”, a spus profesoara de engleza Anca Iosziv, care, alaturi
de profesoara Ecaterina Balla si clasa a X-a C, au fost organizatorii întregii
activitati.

Ioana Iuhas