Handbal – Japonia-România 28-37, într-un meci din Grupa C la CM din China

Handbal – Japonia-România 28-37, într-un meci din Grupa C la CM din China
Naţionala feminină de handbal a României s-a impus, duminică, în faţa selecţionatei Japoniei, scor 37-28 (17-17), în cel de-al doilea meci al tricolorelor în Grupa C de la Campionatul Mondial din China, informează site-ul oficial al competiţiei.

Pentru România au marcat: Iulia Puşcaşu (9), Ionela Gâlcă (6), Carmen Amariei (6), Cristina Neagu (4), Ada Moldovan (3), Oana Manea (3), Cristina Vărzaru (2), Ada Nechita (2), Clara Vădineanu (2).

Româncele au început partida cu Japonia slab, Vărzaru ratând un 7 metri, iar Ionela Gâlcă trăgând în portar în două situaţii de unu la unu. Amariei a marcat primul gol tricolor, în minutul 5, scor 1-2. Minute în şir, tricolorele s-au văzut conduse şi depăşite în apărare de nipone, care au reuşit să se desprindă chiar şi la trei goluri, scor 7-4, în minutul 15, moment în care selecţionerul Radu Voina s-a văzut nevoit să ceară time-out. Imediat după momentul de explicaţii tactice, Ionela Gâlcă a punctat peutr 5-7, dar japonezele au găsit culoare în apărarea tricoloră şi au menţinut distanţa până în minutul 19, când pivotul Ionela Gâlcă a egalat după o dublă, scor 10-10. Japonezele s-au desprins din nou după un şapte metri bine executat. Româncele au ţinut aproape, dar au reuşit să treacă în avantaj abia cu cinci minute înainte de pauză, după o reuşită a lui Puşcaşu, scor 24-25. Pe final, cele două echipe au mers cap la cap, japonezele surprinzând tot timpul pe extreme, mai ales pe flancul drept, de unde s-au înscris multe din goluri. După primele 30 de minute, România şi Japonia se aflau la egalitate, scor 17-17.

După pauză tricolorele au început în forţă cu două goluri rapide prin Amariei şi Moldovan, dar niponele au surprins aceleaşi culoare din defensivă şi au punctat, reuşind să menţină doar o distanţă de un gol, scor 21-20, în minutul 35. Cu paradele Paulei Ungureanu şi reuşitele Iuliei Puşcaşu şi Cristinei Neagu, România a reuşit să mărească diferenţa, scor 24-20, în minutul 38. Extrem de rapide în prima repriză, asiaticele au început să arate semne de oboseală în ultimele 20 de minute, fapt de care au profitat şi româncele, punctând pentru şase goluri diferenţă, scor 27-21, după o dublă a Cristinei Vărzaru. Au urmat câteva minute de relaxare în echipa lui Radu Voina, care a adus Japonia la patru goluri, scor 24-28, în mintul 47. Carmen Amariei a arătat o formă de zile mari în această partidă, luând de mai multe ori fazele pe cont propriu şi punctând în momente cheie ale meciului. Finalul partidei a aparţinut româncelor, care au fost mai proaspete în joc, mai ales după paradele Paulei Ungureanu. Scorul final a fost 37-28 pentru naţionala lui Voina.

Şi la acest meci extrema Ramona Maier a fost menajată de selecţionerul Radu Voina, din cauza unor dureri la gamba stângă. Rezervele României pentru faza grupelor preliminare sunt Florin Bârsan şi Mihaela Tivadar.

Următorul meci al tricolorelor este programat luni, de la ora 15:15, contra selecţionatei Ungariei.

Sursa: Newsin.ro

România a debutat cu o victorie clară la CM din China



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !