Handbaliste bătute de suporteri

68Comentarii
Handbaliste bătute de suporteri
HUNEDOARA – Două jucătoare ale echipei de handbal C.S.S. Drobeta Turnu Severin au fost bătute ieri seră, de suporterii echipei hunedorene, la finalul unui meci care s-a desfăşurat într-o sală de sport a unui liceu din Hunedoara.

Incidentul s-a produs după încheierea meciului de handbal feminin dintre echipele C.S.S. Hunedoara şi C.S.S. Drobeta Turnu Severin, când IONEL Ţ., de 20 ani, din Hunedoara, împreună cu alţi suporteri ai C.S.S. Hunedoara, fiind nemulţumiţi de scorul obţinut şi de arbitraj, au agresat fizic două sportive în vârstă 16 ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin.


Victimele au fost transportate la Spitalul Municipal Hunedoara pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar au refuzat internarea, fiind în afara oricărui pericol. Din verificările efectuate de poliţişti a rezultat faptul că organizatorul meciului nu a luat măsuri de asigurare a ordinii în cadrul competiţiei.

 

„Tinerele agresate nu au depus, până la această dată, plângere împotriva agresorilor, însă mai au timp 60 de zile. În ceea ce-i priveşte pe agresori, în cazul în care tinerele nu depun plângere, aceştia vor fi sanţionaţi pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice. Cercetările continuă în vederea identificării celorlalţi participanţi la agresiune şi pentru luarea măsurilor legale”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara, subinspector Bogdan Niţu


Nici organizatorul meciului nu va scăpa nesancţionat de oamenii legii, şi asta deoarece nu şi-a luat măsuri de asigurare a ordinii în cadrul competiţiei.

Mihaela Tămaş



68Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor