Handbaliştii au fost învinşi la Iaşi

Handbaliştii au fost învinşi la Iaşi
Echipa CSM Leonardo a ratat ocazia reabilitarii în meciul din deplasare cu Politehnica Iasi, fiind învinsa la limita, dupa un joc de slaba factura. Handbalistii oradeni nu au reusit sa profite de faptul ca au jucat cu un adversar modest, care nu obtinuse pâna acum nici o victorie.

Un eventual succes al oaspetilor i-ar fi propulsat pe acestia pe un loc neretrogradabil,
facând uitate cât de cât prestatiile foarte slabe din ultimele
trei etape. Handbalistii oradeni n-au izbutit sa obtina un rezultat favorabil,
prelungind starea de criza în care se afla.

Prima repriza a fost echilibrata, ambele echipe mergând „cap la
cap”, scoruri 1-1 (‘4), 3-2 (‘8), 6-5 (’11). Oradenii au preluat conducerea,
scor 6-8 (’13), dar iesenii au revenit, scoruri 8-8 (’17), 11-11 (’22).

Asa cum s-a mai întâmplat si altadata, oaspetii au avut o perioada
de cadere, primind patru goluri consecutive în urmatoarele cinci minute,
scorul devenind 15-11. Gazdele si-au adjudecat prima repriza cu scorul de 16-13,
dar nimic nu era înca pierdut.

Repriza secunda s-a desfasurat în nota de dominare a gazdelor, care
au avut în permanenta avantaje de unul, doua sau trei goluri pe tabela
de marcaj, scoruri 17-14 (’31), 19-16 (’35), 22-20 (’43), 24-21 (’57).

Ultimul minut a fost dramatic. Desi era în dubla inferioritate numerica,
CSM Leonardo s-a apropiat la un singur gol, scor 25-24. Din pacate, desi au
avut mingea în ultimele secunde, oradenii nu au putut egala, pierzând
astfel o imensa sansa de a-si îmbunatati situatia din clasament.

Gavril Nutiu