Handbaliştii de la CSM, a patra victorie consecutivă

Devid Munea a fost golgeterul celor de la CSM Oradea
Devid Munea a fost golgeterul celor de la CSM Oradea
CSM Oradea a câştigat azi meciul din deplasare cu Extrem Baia Mare, scor 29-26.

Divizionara A de handbal masculin CSM Oradea îşi continuă parcursul fără greşeală din Seria D, izbutind să obţină a patra victorie din tot atâtea meciuri disputate. Azi, în etapa a IV-a, handbaliştii orădeni s-au impus în deplasare în partida cu Extrem Baia Mare, scor 29-26 (13-15). Este un succes extrem de important, obţinut chiar pe terenul contracandidatei la promovarea în Liga Naţională.

Partida de la Baia Mare a avut două reprize diferite ca aspect. Primul mitan a aparţinut gazdelor, care au condus în majoritatea timpului, fără a se putea desprinde însă la diferenţe mai mari, scor la pauză 15-13. Pauza a fost din fericire un „sfetnic bun” pentru oaspeţi. CSM Oradea a echilibrat repede jocul şi a trecut la conducerea ostilităţilor, domolind fără drept de replică avântul băimărenilor. Repriza secundă a fost dominată cu autoritate de elevii antrenorului Sebastian Tudor, care au câştigat întâlnirea cu scorul de 29-26.


Victorie fără dubii

Tehnicianul orădean s-a declarat mulţumit de rezultatul final şi de prestaţia din repriza secundă a elevilor săi. „La pauză am făcut modificări în jocul nostru, spunându-le jucătorilor să se replieze mai rapid în faza a doua. I-am montat pe băieţi şi rezultatul s-a văzut imediat. Nu am avut probleme în repriza secundă, când jocul nostru a fost cu mult peste cel al gazdelor. Experienţa superioară a majorităţii jucătorilor noştri şi-a spus cuvântul. Băimărenii s-au resemnat spre final cu înfrângerea, victoria noastră fiind fără dubii”, ne-a declarat tânărul antrenor al CSM Oradea. Sebastian Tudor nu a dorit să facă remarcări individuale, având cuvinte de laudă la adresa întregii echipe.

Marcatorii echipei noastre au fost: Munea 13, Mateiaş 6, Simeria 5, Roaua 3, Ferenţ 2. Prin această victorie, CSM Oradea a trecut pe primul loc în clasamentul Seriei D, cu 8 puncte. „Nu vom mai ceda conducerea seriei până la final. Acum, putem fi siguri că vom termina turul întâi pe primul loc al clasamentului”, a afirmat Sebastian Tudor. Etapa viitoare, CSM Oradea va juca duminică pe teren propriu cu Naţional Sighişoara.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !