Handbaliștii încep campionatul Diviziei A

Reactualizat la:
Handbaliștii încep campionatul Diviziei A
© FOTO: Roby Boroș
Echipa de handbal masculin CSM Oradea debutează în această săptămână în ediția de campionat 2018/2019 a Diviziei A, Grupa D.

Formația orădeană primește joi, pe teren propriu vizita echipei HC Szejke Odorhei. Partida este programată cu începere de la ora 16:00, la Arena „Antonio Alexe”, accesul publicului fiind gratuit.

În ultimele jocuri de pregătire, desfășurate la sfârșitul săptămânii trecute, orădenii au pierdut cu 34-40 și au remizat, scor 27-27, în deplasare, cu CSM Școlar Reșița. Chiar dacă echipa nu are niciun obiectiv de performanță pentru actualul sezon, antrenorul George Tăutu speră în evoluții cât mai bune.

„Personal, mi-am propus să ne antrenăm pentru a fi cei mai buni. Deocamdată, este prematur să mă gândesc la un obiectiv, poate peste două-trei etape, când vom vedea cum ne prezentăm. Pornim la drum în noul sezon cu încredere și aștept de la jucători să dea totul pe teren. Întâlnim joi o echipă redutabilă, care a evoluat în sezonul trecut în Liga Națională, iar acum își propune să promoveze. Jucăm pe teren propriu și îmi doresc să câștigăm, să începem campionatul cu o victorie în fața suporterilor noștri, pe care îi așteptăm să ne susțină”, ne-a declarat George Tăutu.

Înainte de startul sezonului, CSM Oradea a mai transferat trei noi jucători: Vlad Bondor (22 de ani, inter stânga), de la CSU CNOT Brașov, Petre Pomian (19 ani, centru), de la CS Minaur Baia Mare și Daniel Marchiș (18 ani, portar), de la CSȘ nr. 2 Baia Mare.

Celelalte meciuri ale etapei inaugurale din Seria D au loc sâmbătă, după programul: Potaissa Turda DivA – HC Sibiu și Minaur Baia Mare DivA – HCM Sighișoara.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !