Handbaliștii orădeni, din victorie în victorie

De Gavril Nutiu
Orădenii s-au impus net în fața Sighișoarei
Orădenii s-au impus net în fața Sighișoarei - © FOTO: ROBY BOROȘ
CSM Oradea a câștigat meciul cu HCM Sighișoara și e lidera detașată a clasamentului.

Schimbarea de antrenor și plecarea unor jucători importanți din sezonul trecut par să nu conteze prea mult pentru divizionara A de handbal masculin CSM Oradea. Echipa orădeană și-a trecut în cont cel de-al treilea succes consecutiv, după victoria cu scorul de 32-24 (14-9) înregistrată, pe teren propriu, în fața formației HCM Sighișoara.

„A fost, cred eu, cel mai bun meci făcut de echipa noastră în acest sezon. Băieții au făcut exact ceea ce am stabilit în această partidă și rezultatul a fost pe măsură. Am dominat meciul cu autoritate și problema învingătoarei nu s-a pus niciun moment. Ne-am detașat categoric în repriza secundă și am putut rula întregul lot de jucători”, ne-a declarat antrenorul George Tăutu.

După o primă repriză încheiată cu scorul de 14-9, orădenii s-au desprins în repriza secundă, când avantajul de pe tabela de marcaj a crescut la 11 goluri, scor 31-20. Scorul final, 32-24, sugerează superioritatea gazdelor. CSM Oradea acumulează astfel punctaj maxim după primele trei etape și este lidera detașată a clasamentului din Seria D.

Echipa orădeană a evoluat în formula: Duma, Marchiș – portari; Răzvan Radu 7 goluri marcate, Crăciun 6, Pomian 6, Cîrchea 5, Munea 4, Mihăilescu 2, Szilágyi 1, Munteanu 1, Zamfir, Bondor, Criste, Sabău. De la gazde a absentat Cosmin Liberț, menajat după o accidentare la călcâi, suferită în meciul precedent, cu HC Minaur Baia Mare DivA.

Etapa viitoare, echipa noastră va juca tot pe terenul propriu, urmând să primească, joi, vizita formației PotaissA Turda DivA.

DIVIZIA A DE HANDBAL MASCULIN

Rezultate înregistrate în etapa a 3-a Seriei D:
CSM Oradea – HCM Sighișoara 32-24 (14-9)
AHC Potaissa Turda DivA – CS Minaur Baia Mare DivA 29-29 (20-12)
Meciul HC Sibiu – ACS Szejke Odorheiu Secuiesc se va disputa marți.

CLASAMENT
1. CSM Oradea 3 3 0 0 95 – 84 9
2. Minaur Baia Mare DivA 3 1 1 1 83 – 81 4
3. Potaissa Turda DivA 3 1 1 1 93 – 93 4
4. Szejke Odorheiu Secuiesc 2 1 0 1 66 – 59 3
5. HCM Sighișoara 3 1 0 2 77 – 81 3
6. HC Sibiu 2 0 0 2 53 – 69 0

Etapa viitoare (11-13 octombrie): joi: CSM Oradea – AHC Potaissa Turda DivA; vineri: HCM Sighișoara – ACS Szejke Odorheiu Secuiesc; sâmbătă: CS Minaur Baia Mare DivA – HC Sibiu.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !