Handbaliştii orădeni s-au revanşat

3Comentarii
Handbaliştii orădeni s-au revanşat
ORADEA – Liberţ & comp au pierdut neaşteptat în turul I al Diviziei A de handbal masculin în deplasarea de la Făgăraş. Înfrângerea deloc uşoară de atunci a fost ţinută minte de handbalişti, iar gândul apropierii revanşei i-a motivat.

Debutul de partidă a fost însă mai puţin reuşit, cele două echipe succedându-se în conducerea ostilităţilor din teren. În primele 20 de minute nu a existat nici o diferenţă între cele două echipe, chiar dacă orădenii sunt consideraţi, alături de HC Odorhei, principalii favoriţi la promovare.

Paradoxal, a fost nevoie însă de o serie de eliminări în tabără orădeană pentru ca meciul să se „rupă”. Handbaliştii antrenaţi de Petre Avramescu au reuşit performanţa de a înscrie cu doar trei oameni pe teren, în timp ce oaspeţii evoluau în şase.

Trebuie remarcat faptul că greul partidei a fost dus de trio-ul Gheorghe Mateaş, Cosmin Liberţ şi Daniel Simeria, căruia i s-a alăturat mai mult sau mai puţin accidentatul Pankler, care la revenirea pe podeaua Sălii Sporturilor „Antonio Alexe” a făcut un joc excelent.
Au evoluat echipele:
CSM Oradea: Borodi, Leu – Simeria 11, Liberţ 4, Nedelcu 4, Pankler 8, Iulian Alexandru, Câtu, Albu 1, Mateaş 9, Iştoc, Oşvat, Halmagy, Codrea. Antrenori: Petre Avramescu, Adrian Rus.
Nitramonia: Maricico, Sutfeică – Stan, Dinică 6, Martin 5, Nimereală 1, Druga 2, Dobrin 5, Căţăvei 4, Nilă 1, Ramba 2. Antrenor: Gheorghe Taflan.
Arbitri: Octavian Fânaţă, Aurel Moldoveanu (Arad).

Adrian Ciucuriţă



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor