Handbaliştii şi-au reluat antrenamentele

Handbaliştii şi-au reluat antrenamentele
Echipa naţională a efectuat ieri dimineaţă primul antrenament după revenirea din Cipru. Video

Lotul naţional de handbal masculin şi-a început pregătirile pentru „dubla” cu Letonia, decisivă pentru câştigarea grupei a III-a din cadrul preliminariilor de calificare la Campionatul Mondial din 2009. Primul antrenament după revenirea din Cipru a avut loc ieri dimineaţă la Arena „Antonio Alexe”, sub comanda echipei tehnice formată din Aihan Omer, Petru Ghervan şi Sorin Toacsen.

Bogdan Voina, care n-a făcut de altfel deplasarea în Cipru, s-a antrenat separat de ceilalţi componenţi ai lotului, el fiind uşor accidentat. Se speră însă că el va putea fi recuperat până la prima partidă cu Letonia, programată la data de 17 ianuarie, la Riga.
Antrenorul Aihan Omer s-a declarat mulţumit de prestaţia tricolorilor în meciul din deplasare cu Cipru, încheiat cu o victorie categorică, scor 39-23 (19-12). „Jucătorii au dovedit o atitudine profesionistă şi şi-au făcut datoria, obţinând un succes la scor. Ciprioţii au crezut poate că vor face un meci mai strâns cu noi, dar băieţii noştri nu le-au dat nicio şansă. Am obţinut patru puncte în partideel cu Cipru şi acesta este lucrul cel mai important. Echipa este în creştere”, a spus tehnicianul. Referitor la întâlnirile cu Letonia, Aihan Omer ne-a declarat: „Partidele cuare urmează vor fi, fără îndoială, mult mai dificile.

Letonia este o adversară redutabilă, care vizează şi ea calificarea la turneul play-off. Pregătirea meciurilor cu Letonia începe chiar de astăzi (ieri, n.r.). Va trebui să fim concentraţi şi atenţi, pentru că nu avem voie să facem niciun pas greşit în această campanie. În mod cert, vom merge la victorie, atât în meciul de la Riga, cât şi în cel de la Oradea”, ne-a declarat antrenorul principal al naţionalei.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !