Handbaliştii vizează promovarea

1Comentariu
Handbaliştii vizează promovarea
ORADEA – Reveniţi din cantonamentul de la Stâna de Vale, handbaliştii de la CSM Oradea au intrat „în focul” pregătirilor pentru noul sezon. Antrenorul Adrian Rus speră ca elevii săi să câştige meciul din deplasare de la Odorhei.

Conducerea clubului a achiziţionat un nou jucător, Iulian Steriu, de la HCM CSM Bistriţa, şi se află în tratative avansate pentru transferarea a încă doi-trei handbalişti. Obiectivul indubitabil al echipei este promovarea în Liga Naţională.

Optimism moderat

Conducerea CS Municipal a organizat ieri o conferinţă de presă la care au fost prezenţi directorul Petruţ Drăgan, antrenorul echipei, Adrian Rus, precum şi jucătorii Narcis Câtu, Cosmin Liberţ şi noua achiziţie, Iulian Steriu. Antrenorul Adrian Rus a afirmat că se gândeşte la un secund, pe care nu l-a nominalizat însă. Tehnicianul orădean a spus că jucătorii au răspuns bine la comenzi în cantonamentul de la Stâna de Vale, regretând însă incidentul nefericit care a dus la accidentarea gravă a lui Vlad Rogoz. Acesta a suferit o fractură de rotulă la genunchi şi a fost supus unei intervenţii chirurgicale.

Adrian Rus crede în şansele de promovare a echipei pe care o pregăteşte. „Pentru aceasta, ar trebui să începem sezonul cu o victorie în deplasare, pe terenul principalei contracandidate la promovare, HC Odorhei. Dacă nu vom câştiga acel meci nu ar fi o tragedie, dar s-ar crea o presiune suplimentară asupra echipei. Nu dorim acest lucru, vrem să învingem, pentru ca echipa să primească un ascendent moral. Am studiat în amănunţime jocul celor de la Odorhei, şi fiecare jucător ştie ce are de făcut pentru a câştiga partida”, a afirmat Adrian Rus.

Decişi să promoveze

„În meciul de acasă cu Odorheiul, noi, jucătorii, nu am constituit o familie. Abia atunci când vom fi o familie vom reveni pe primul loc, pentru a promova în prima divizie. Este exact ceea ce am încercat să facem în cantonament”, a spus Narcis Câtu, unul dintre cei mai experimentaţi jucători ai CS Municipal. Căpitanul echipei, Cosmin Liberţ, a afirmat că jucătorii sunt nemulţumiţi de locul pe care se află echipa. „Nu vom fi mulţumiţi decât atunci când ne vom afla pe primul loc, iar echipa va reveni în Liga Naţională”, a declarat Cosmin Liberţ.

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor