Hanyecz, iarasi arestat pentru proxenetism

De Cristian Horgoș
Hanyecz, iarasi arestat pentru proxenetism
Ofiţerii BCCO şi procurorii DIICOT l-au retrimis în judecată pe salontanul Hanyecz, tot pentru proxenetism.

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Oradea – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane sub coordonarea procurorilor DIICOT Oradea au definitivat cercetările faţă de salontanul Hanyecz Attila (34 ani), sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism.

Hanyecz este acuzat că, în primăvara acesti an a recrutat de pe raza judeţului Bihor patru tinere pe care le-a determinat să întreţină raporturi sexuale cu diferiţi clienţi, în diverse apartamente din Oradea şi Salonta sau chiar pe stradă.

„Clienţii erau racolaţi direct de către suspect ori acostaţi pe stradă. Tariful practicat oscila între 30 şi 100 lei, în funcţie de preferinţele clientului, iar suspectul îşi însuşea banii obţinuţi de femei ca urmare a practicării prostituţiei”, mai informează BCCO Oradea.

În urma probatoriului administrat în cauză, prin rechizitoriul întocmit la 6 august, procurorii DIICOT Oradea au dispus trimiterea în judecată a suspectului în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane şi proxenetism.

Pentru documentarea activităţii infracţionale a acestuia, poliţiştii BCCO au cooperat cu Direcţia de Operaţiuni Speciale din cadrul I.G.P.R..

Dacă va fi găsit vinovat, suspectul riscă o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între 3 şi 10 ani.

Eliberat condiţionat

Mai notăm că Hanyecz Attila a mai fost condamnat, în septembrie 2008, la zece ani de închisoare pentru trafic de minori, într-o cauză în care co-inculpatul Gherman Cosmin a fost condamnat la șase ani de închisoare. Hanyecz a fost însă eliberat condiţionat, înainte de termen.

Hanyecz Attila mai este și acum inculpat într-un dosar de trafic de minori, alături de italianul Paolo Aliprandi și de orădeanul Adrian Sandu. Acel dosar va avea următoarea înfățișare, la Tribunalul Bihor, pe 5 decembrie.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !