Haos în brutăriile din judeţ

1Comentariu
Prea puţini dintre brutarii care lucrează în fabricile de panificaţie din judeţ au vizitele medicale la zi. Au constatat-o inspectorii ITM Bihor, în urma campaniei desfăşurate joi şi vineri (17 şi 18 august), pe tema morăritului şi panificaţiei.

„Având în vedere domeniul de activitate, se impune o anumită periodicitate a vizitelor medicale”, spune Akos Derzsi, inspector-şef adjunct la ITM Bihor. Din cei 36 de angajatori verificaţi, au fost sancţionaţi 24, în special pentru neefectuarea acestor controale, dar şi pentru consemnarea necorespunzătoare a instructajului de protecţie a muncii şi completarea incorectă a fişelor individuale de protecţia muncii. Valoarea amenzilor aplicate, din cauza nerespectării prevederilor de securitate în muncă, s-a ridicat la 14.000 de lei.

Nocturnă

Reprezentanţii ITM Bihor au efectuat controlul pe timp de noapte, între orele 11:00 şi 5:00. S-a constatat că numeroşi angajatori din acest domeniu de activitate nu încheie contracte individuale de muncă şi nici nu respectă reglementările cu privire la efectuarea orelor de noapte.

„Angajatorii sancţionaţi nu au informat ITM cu privire la utilizarea muncii de noapte şi nici nu au prezentat dovezi cum că ar fi achitat drepturile salariale corespunzătoare”, specifică Nadia Racz, inspector-şef adjunct la ITM Bihor. La cei 36 de agenţi economici verificaţi, au fost identificate peste 80 de deficienţe. Amenzile aplicate însumează 36.500 de lei.

Minori exploataţi

Deşi – potrivit Codului Muncii – minorii au voie să lucreze doar şase ore pe zi, exclusiv în timpul zilei şi fără ore suplimentare, inspectorii au descoperit două cazuri de minori care lucrau noaptea.

„Încălcarea prevederilor cu privire la regimul de muncă al minorilor reprezintă infracţiune. Urmează ca cei doi angajatori să fie denunţaţi la Parchet”, explică Loredana Şuta, purtător de cuvânt la ITM Bihor. „Nu avem cunoştinţă de angajatori care să fi suportat pedepse penale pentru încălcarea normelor cu privire la regimul de muncă al minorilor”, conchide însă Loredana Şuta.

Claudia Curta



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor