Hârtia mai „tare” decât on-line-ul

Reactualizat la:
1Comentariu
Hârtia mai „tare” decât on-line-ul
Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale (AFIR) va deschide în februarie primele măsuri de finanțare, din acest an, din PNDR 2014-2020, conform oficialilor.


Problema este că AFIR nu are deocamdată contractat un soft, o platformă online, așa că se va apela la hârtie.„Vrem să menținem depunerea online, dar am avut în vedere ca soluție de avarie trecerea pe suport de hârtie în unele cazuri dacă vom întâmpina constrângeri în privința dezvoltării softului. Sperăm să nu fie cazul și să continuăm integral pe sistem online începând cu primele sesiuni din acest an. În privința calendarului, încercam să lansăm începând cu luna martie un pachet consistent de măsuri. Avem programate și pentru februarie două măsuri, respectiv măsura de formare profesională și cea de consiliere. De asemenea, măsurile deschise anul trecut se vor redeschide tot în martie”, spun reprezentanţii Agenţiei.

Noutăţi

O primă modificare a fost trimisă de anul trecut la Bruxelles și așteptăm decizia Comisiei. Sunt chestiuni tehnice pe diferite nivele de importanţă, însă se pregăteşte o modificare strategică pe se vrea sa o transmite cât de curând, în condițiile în care la Bruxelles aprobarea unei astfel de modificări durează circa 6 luni de zile.

Astfel, se vrea reglementarea în noul PNDR a măsurii 14, corespondentul 215 privind bunăstarea animalelor din vechiul PNDR, sprijinul pentru porc și pasăre. „Este o măsură pe care vrem să o relansăm. Se vor opera modificări și pe marginea sistemului de depunere a proiectelor, astfel încât să îl deschidem cât mai mult și să facilităm competiția”, au conchis reprezentanţii Agenţiei.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor