Hellvig susţine privatizarea Sănătăţii

Hellvig susţine privatizarea Sănătăţii
ORADEA – Europarlamentarul bihorean Eduard Hellvig a prezentat în cadrul unui răspuns trimis organizaţiei „Health First Europe” câteva măsuri de reformare a sistemului sanitar din România.

Printre principalele măsuri propuse de deputatul conservator se numără extinderea privatizării în domeniul medical, alocarea unui procent cât mai mare din bugetul de Stat acestui sector de activitate, implicarea UE în coordonarea resurselor financiare alocate domeniului medical din statele membre, precum şi coordonarea de către Uniune a resurselor tehnologice şi a cercetării din domeniul medical.

„Am dorit să transmit o imagine cât mai exactă a ceea ce înseamnă sistemul medical din România. Cred că, şi în acest mod, putem contribui la dezvoltarea şi îmbunătăţirea actului medical. Cu toţii ne-am dori ca serviciile medicale din ţară să atingă, cât mai curând posibil, standardele deja consacrate la nivelul mai vechilor state membre ale Uniunii Europene”, a afirmat europarlamentarul.

Studiu de anvergură

Organizaţia „Health First Europe” a derulat, în lunile septembrie 2006 – februarie 2007, cu sprijinul fostului Comisar pentru Sănătate, David Byrne, care este şi preşedintele organizaţiei, un proiect de anvergură europeană, ce şi-a propus să pună faţă în faţă opiniile organizaţiilor nonguvernamentale din domeniul medical cu cele ale oficialilor Uniunii Europene. Chestionarul elaborat în acest sens a vizat aspecte legate de îngrijirea medicală şi priorităţile pacienţilor din Uniunea Europeană, şi a fost transmis deputaţilor din Parlamenentul European, oficialilor din Comisia Europeană, precum şi ONG-urilor de profil din statele membre.

Sergiu Briceag



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !