Hidroelectrica, supapa anticriză

3Comentarii
ORADEA – PNL-UDMR forţează intrarea patrimoniului Hidroelectrica în administrarea judeţului. Acesta este unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a CJ Bihor. Proiectul a căzut săptămâna trecută. Pentru a trece, e nevoie de votul a 2/3 dintre consilieri. PNL_UDMR mizează pe votul consilierilor PSD care au lipsit data trecută.

Unul dintre aceştia, Mihai Bar spune că nu va vota acest proiect.  „Energia hidro este cea mai importantă dintre opţiunile de energie, fezabilă din punct de vedere economic şi regenerabilă şi poate reprezenta un beneficiu major pentru un proiect de dezvoltare a resurselor de apă. Energia hidro are un rol important în viitor, atât în termenii de furnizare a energiei cât şi ai dezvoltării resurselor de apă. Dezvoltarea eficientă a potenţialului hidroenergetic este o cale importantă spre dezvoltarea durabilă” se arată în nota de fundamentare a proiectului.

 

Miza „Hidroelectrica”

”Hidroelectrica” este o societate comercială pe acţiuni cu capital integral de stat în subordinea Ministerului Economiei şi Comerţului al cărei obiect principal de activitate este producerea de energie electrică şi furnizarea de servicii tehnologice de sistem din resurse hidroenergetice.

         Ţelul ”Hidroelectrica” este să asigure succesul economic în acelaşi timp acţionând într-o manieră responsabilă din punct de vedere social şi al mediului înconjurător.

         Conducerea CJ aduce ca argument al demersului  criza economică mondială „Având în vedere posibilele consecinţe ale crizei financiare şi  pe fondul accentuării aplicării principiului de autoadministrare economică, Consiliul Judeţean Bihor trebuie să urmărească şi să identifice posibilităţi  de realizare a unor venituri proprii.

         Una din aceste posibilităţi este preluarea de la Sucursala ”Hidroelectrica” Oradea a patrimoniului acesteia (sau a unei părţi din el).

Aleşii PD_L condiţionează votul de acordarea acordului de principiu pentru cofinanţarea pârtiei de la Vârtop, proiect de care depinde dezvoltarea întregii zone Nucet. „În plus, din punctul nostru de vedere , nota de fundamentare este superficial întocmită, fără dată şi fără perpective. Ne aşteptăm să găsim  şi argumente ce ţin ce valorificarea  potenţialului turistic al acestor lacuri, ori societatea nici nu are în statiut aşa ceva”, spune consilierul PD_L Nicolae Aniş.

 

Despăgubiri

Patrimoniul Hidroelectrica se întinde în judeţ pe raza mai multor comune: Tileagd,, Ţeţchea şi Bulz. La Uileac şi Urvind, comuna Tileagd, în patrimoniul societăţii se află două mari  lacuri de acumulare. Printre localnici s-a răspând zvonul că societatea a scos deja la privatizare cele două lacuri, iar localnicii vor să fie despăgubiţi. Primarul din Lugaşu de Jos, Şorban Levente nu poate nici să confirme nici să infirme acest zvon, însă spune că se află în posesia mai multor dosare întocmite de localnici pentru despăgubiri. „Este vorba despre 500-600 ha de teren”, spune primarul de Lugaş.

 

Veronica Bursasiu



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor