Hillary Clinton critică administraţia Bush

Hillary Clinton critică administraţia Bush
SUA – Senatoarea americană Hillary Clinton a criticat, ieri, administraţia Bush, acuzând-o că are “priorităţi inversate” şi a pledat pentru o suplimentare a trupelor în Afganistan, mai degrabă decât în Irak, relatează AFP.

Fosta primă doamnă, posibil candidat la alegerile prezidenţiale din 2008, a spus că în Irak “în locul unei escalade ar trebui începută retragerea treptată a trupelor americane, pentru a se exercita o presiune asupra guvernului irakian, ca acesta să-şi asume responsabilitatea în ceea ce priveşte securitatea şi viitorul său”.

“Escalada” războiului din Irak este termenul preferat de responsabilii democraţi în ceea ce priveşte denunţarea planului lui Bush, care prevede trimiterea a 21.500 de militari suplimentari.

Hillary Clinton a mai spus că mesajul lui Bush este ambiguu. “A sfîrşit prin a spune că angajamentul nostru în Irak nu este nelimitat, dar le-a furnizat irakienilor o prezenţă militară americană pe o durată nedeterminată”, a subliniat ea.

Hillary a făcut declaraţiile după o deplasare efectuată în Irak şi Afganistan.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase