Hiperion: „afirmatii calomnioase”

Conducerea Hiperion spune că administratorul Romana Promotion are „calea deschisă spre justiţie”.

„Afirmaţiile domnului Pincelli Francesco la adresa domnului Lupse Virgil nu au nici un fundament, domnul Pincelli  încercând sa discrediteze demnitatea şi imaginea publică a acestuia din spirit de carierism sau din încercarea de a obţine alte interese. De asemenea, administratorul Romana Promotion face afirmaţii calomnioase cu privire la un eventual „santaj”. Putem afirma ca aceasta e total neadevarată, neexistând nici un angajat trimis din partea domnului director general Lupse Virgil care să fi făcut vreodată o propunere de natura celei invocate de către domnul Pincelli, astfel încât organele abilitate nici nu aveau ce să cerceteze.Mai mult,se poate interpreta ca astfel de denunţuri şi afirmaţii calomnioase şi neadevarate de genul „director mafiot”, sunt făcute doar cu scopul afectării în mod negativ a imaginii publice şi demnităţii d-lui director general Lupşe Virgil şi implicit o lezare a intereselor Hiperion”, se arătă într-un document remis redacţiei de către conducerea Hiperion Ştei…

‘Reliefăm faptul ca doar în urma comportamentului abuziv al Romana promotion , mai exact aceştia au pus un lacăt pe un imobil-post de transformare-, proprietatea S.C. Hiperion .S.A. şi au îngrădit accesul personalul societatii noastre la imobilul respectiv, ne-am adresat instanţei de judecată competente şi totodată am făcut o plângere penală împotriva acestora. Astfel, printr-o hotărâre judecătorească Romana Promotion a fost obligată să permită accesul personalului societăţii noastre la un post de transformare-proprietatea S.C. HIPERION  S.A. Menţiunea că Hiperion a «mărit pretul energiei electrice» sunt speculaţii nefondate pentru care organele de cercetare abilitate si-au exprimat părerea, respingând plângerea d-lui Pincelli Francesco făcută în anul 2009. Aspectele ce sunt diferente între părti pot fi soluţionate doar cu intervenţia instanţelor de judecată competente şi care sunt singurele în măsura să poată da un verdict valabil.”

V.B.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase