Hodut sef la ITM, Matei respins

4Comentarii
Hodut sef la ITM, Matei respins
Fostul secretar general al PDL Bihor a eşuat în tentativa sa de a reveni în fruntea ITM Bihor.

Nicolae Hodut e noul sef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor. De altfel, fostul şef de cabinet al deputatului Ştefan Seremi a fost şi singurul candidat ce a trecut de proba scrisă a concursului organizat de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici. Mircea Matei, fost secretar general al PDL Bihor, a fost respins la proba scrisă, astfel încât nu s-a mai putut prezenta şi la interviu. Şi Dan Păcală (UNPR) a căzut la proba scrisă.

Prezentându-se singur la interviu, Hoduţ a trecut şi această probă, astfel încât aşteaptă ca în această săptămână să-i vină validarea de la Bucureşti, pentru postul de inspector-şef al ITM Bihor. Ieri, Hoduţ ne declara că la ITM, prioritatea sa va fi „îndrumarea, nu amenda”.Cu toate acestea, Nicu Hoduţ, care până acum a fost inspector-şef adjunct pe relaţii de muncă, spune că va spori numărul controalelor.

Mircea Matei fusese, la rândul său, şef al ITM din 2008 până la începutul lui 2010, când a fost propulsat preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Calitate în Serviciile Publice (ANSCP), post pe care-l ocupă şi în prezent. Cu toate acestea, Matei a ţinut să susţină concursul pentru şefia ITM Bihor, semn că pedelistul nu mai e deloc sigur de poziţia sa în fruntea ANSCP. 

Iancu, adjunctă

Pentru poziţia de inspector-şef adjunct responsabil cu relaţiile de muncă, Simona Iancu, singura candidată, a fost declarată câştigătoare de către ANFP. Astfel, aceasta face practic rocada cu Hoduţ.

Luni ar urma să aibă loc concursul şi pentru cel de-al doilea post de adjunct, pe linia sănătate şi securitate în muncă, pentru care se va prezenta Eugen Cîrmaciu, cel ce ocupă şi în prezent această funcţie.

C.C.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor