Holcim este gata să-i despăgubească

Holcim este gata să-i despăgubească
Autoritatile locale si cele judetene s-au întâlnit duminica cu membrii Asociatiei de pasunat si padurit „Avram Iancu”. De ani de zile, între acestia si autoritati exista un conflict care a mers pâna la blocarea zonei, în semn de protest. Mobilul disputei e cariera de calcar din localitate, cariera exploatata de Holcim.

Revendica exploatarea

Asociatia „Avram Iancu” se afla în posesia unei hotarâri judecatoresti, definitive si executorii, conform careia trebuie sa fie pusa în posesie pe teritoriul comunei Tetchea. Hotarârea a fost obtinuta în urma unui proces de uzura de punere în posesie cu comisia locala, respectiv cu comisia judeteana.

Deoarece pe vechiul amplasament exista o investitie, membrii Asociatiei ar putea primi teren în alt loc, ar putea fi despagubiti din Fondul Proprietatea sau de catre investitori. Satenii nu au acceptat nici una din cele doua variante. La întâlnirea de duminica li s-a facut o noua propunere membrilor Asociatiei: aceea de a fi despagubiti de Holcim.

„Interesul nostru este sa-i ajutam pe oameni, sa fim aproape de ei. Deoarece oamenii sunt reticenti atunci când e vorba de stat si cu atât mai mult când e vorba de despagubiri din partea statului, li s-a propus sa fie despagubiti de Holcim, explica primarul de Tetchea, Bujorel Chirila. Se pare ca aceasta este varianta care va duce la stingerea conflictului, deoarece oamenilor li se pare mai palpabila aceasta forma de despagubire”.

Veronica Bursasiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase