Hoti de arme arestati 29 de zile

Hoti de arme arestati 29 de zile
Joi, Cioban Junc Marius Vasile, Ştefanică Marius şi Benea Andrei au primit de la magistraţii orădeni mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Cei trei sunt bănuiţi că ar fi intrat prin efracţie în casa unui notar orădean şi ar fi furat o sumă de bani în lei şi valută, plus arme şi cartuşe. Cei trei sunt bănuiţi şi că au mai spart o altă locuinţă de unde au furat bijuterii, obiecte electronice şi… o maşină.

Indivizii sunt cercetaţi pentru furt calificat si nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, iar recursul cerut de ei va fi soluţionat de Tribunalul Bihor, a informat jud. Cristian Dănileţ.

Amintim că la începutul acestei luni, peste 50 de politisti şi procurori orădeni au perchezitionat nouă imobile deţinute de trei suspecţi de furtul sau ascunderea mai multor arme de foc din locuinţa unui notar orădean. Astfel, la percheziţia domiciliului lui J.C. (41 ani), din Tinca, poliţiştii bihoreni au găsit joi într-o ascunzătoare din tavanul unei anexe, trei arme de vânătoare cu glonţ, două revolvere letale cu glonţ şi trei pistoale neletale cu aer comprimat şi cu gaz, precum şi muniţia aferentă, toate deţinute în mod ilegal. La cercetări s-a stabilit că patru dintre aceste arme provin din furtul comis în ianuarie din apartamentului notarului orădean.

Însă unul dintre pistoalele neletale nu a fost găsit. Şi se continuă cercetările pentru a se stabili provenienţa celorlalte arme găsite. Comisarul şef Ioan Brândaş, adjunct al IPJ Bihor, a apreciat joi că a fost cel mai greu caz de acest gen din acest an. „Pentru noi este o satisfacţie deosebită, am muncit foarte mult la acest caz, a fost cea mai gravă infracţiune săvârşită anul acesta sub aspectul modului de operare şi al riscului potenţial”, a declarat comisarul şef Brândaş.

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !