Hrănirea porumbeilor şi a pisicilor poate „costa” şi 2.500 de lei

De Cristina Ghilea
30Comentarii
Gestul va fi pedepsit cu amendă.
Gestul va fi pedepsit cu amendă.
Proiectul a trecut de Consiliul Local cu votul grupului majoritar, al peneliştior. Pesediştii au acuzat Executivul că nu a luat în seamă nicio observaţie din dezbaterea publică prealabilă.

Asociaţiile de proprietari sunt obligate să preia terenurile din jurul blocurilor şi să le administreze conform pretenţiilor Primăriei; hrănirea pisicilor şi a porumbeilor este interzisă pe domeniul public din Oradea; amenzile pentru recalcitranţi ajung până la 2.500 de lei.

Acestea sunt doar câteva dintre modificările propuse de Executiv prin noul „Regulament privind administrarea și întreținerea spațiilor verzi publice situate în intravilan, măsuri și reguli specifice pentru protecția mediului în Municipiului Oradea”, adoptat în Consiliul Local cu votul celor 18 consilieri liberali.

Obligatoriu!

„Am purtat deja o rundă de negocieri cu asociațiile cu care nu avem astfel de protocoale și am clarificat toate aceste aspecte, în așa fel încât fiecare metru pătrat din Oradea să fie în gestiunea cuiva (primărie, persoane fizice, asociații de proprietari, persoane juridice) și să existe o politică comună și niște standarde comune, pe care toți acești responsabili de fiecare metru pătrat să le urmeze în comun, în așa fel încât în fiecare sezon orașul Oradea să aibă un aspect civilizat, de oraș european.

Am fost obligați să luăm această măsură pentru că din cele 802 asociații câte avem astăzi, aproximativ 10% nu au semnat protocoalele. Prin urmare, o parte din aceste terenuri nu erau întreținute, și atunci am introdus această obligativitate. În cazul în care aceste spații nu vor fi întreținute, amenda pe care asociațiile o pot primi se situează între 1.000 și 2.500 de lei”, a spus primarul Ilie Bolojan, în conferinţă de presă, înaintea şedinţei deliberativului local.

Regulamentul conţine obligativitatea cosirii terenurilor înierbate în fiecare lună de vară, în primele două săptămâni din aceasta. Ulterior, Poliţia Locală poate aplica avertismente, respectiv amenzi.

Animăluţele?

În plenul Consiliului Local, consilierii pesedişti au reclamat că Executivul nu a luat în considerare nicio observaţie formulată în dezbaterea publică. Liviu Sabău a reamintit propunerea de a fi sancţionaţi agenţii comerciali care nu asigură acces liber la grupurile sanitare. El a chestionat Executivul şi despre interdicţia hrănirii „animăluţelor”, insistând că majoritatea celor care s-au pronunţat pe tema aceasta la dezbatere au cerut să nu le fie anulată posibilitatea de a-şi manifesta umanitatea: „Cum veţi amenda o bunică cu nepoţelul de trei ani care le aruncă porumbeilor o bucată de pâine?”.

A insistat că metoda amenzii nu a dat rezultate pe termen lung în alte oraşe şi că, de fapt, Municipalitatea ar trebui să opteze pentru administrarea de contraceptive orale în hrana porumbeilor. În replică, Bolojan i-a zis că măsurile luate sunt preventive, civilizate şi în acord cu practica din alte oraşe.

Discuţia nu a schimbat cu nimic balanţa voturilor: proiectul a trecut cu majoritatea asigurată de liberali.
Cu intrarea în vigoare a regulamentului, amenda de care sunt pasibili cei care hrănesc pe domeniul public pisici sau porumbei este cuprinsă între 1.000 şi 2.000 de lei pentru persoane fizice şi 1.500 şi 2.500 lei pentru persoane juridice.



30Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor