Hrebenciuc: "Eu am fost totdeauna în tabăra câştigătoare”

Hrebenciuc: "Eu am fost totdeauna în tabăra câştigătoare”
Liderul grupului PSD din Camera Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc, a declarat luni că el este întodeauna în tabăra câştigătoare, dar a refuzat să precizeze care este în acest moment acea tabără şi cu cine va vota la congres.

PresedintelePSD Bacău a glumit când a fost întrebat, pentru care din echipele care luptă pentru şefia partidului va opta. „Cu Steaua”, a răspuns el. La insistenţele jurnaliştilor care l-au întrebat cine va fi tabăra câştigătoare, Hrebenciuc a adăugat: „Eu am fost totdeauna în tabăra câştigătoare”. Liderul deputaţilor n-a dorit să facă vreun pronostic cu privire la care va fi tabăra câştigătoare de această dată. „Lăsaţi-mi plăcerea pentru mai târziu”, a încheiat el. Liderul PSD de la Cameră a mai spus că este “foarte hotărât” pe cine va vota, dar “votul este secret”.

Presa a scris că Viorel Hrebenciuc nu îl mai susţine pe Mircea Geoană, după ce săptămâna trecută a apărut o casetă în care liderul deputaţilor spunea că acum nu mai are partis-pris-uri şi că nu ştie cu cine va vota la congres. De asemenea, Dragoş Benea, preşedintele Consiliului Judeţean Bacău şi un apropiat al lui Viorel Hrebenciuc, a declarat zilele acestea, potrivit presei locale, că “Bacăul îl va susţine pe Adrian Năstase”.

Sursa: Newsin

Taguri: ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !